PS Antonie, Episcop de Bălți: O candelă pentru UNITATEA neamului românesc va arde și la Mănăstirea Voroneț

PS Antonie, Episcop de Bălți, a dăruit Mănăstirii Voroneț o candelă care să ardă pentru unitatea neamului românesc.

Episcopul de Bălți obișnuiește să dăruiască o candelă bisericilor de peste Prut unde oficiază pentru prima dată Sfânta Liturghie.

Maica stareță Gabriela Platon a primit darul și a promis că va avea grijă ca flacăra candelei unității neamului românesc de la Voroneț să ardă tot timpul.

Luni, 22 august 2022, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Voroneț, a informat Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi

Oficierea Sfintei Liturghii a fost prilejuită de întâlnirea absolvenților promoției 1985 a Facultății de Teologie din Sibiu, întâlnire găzduită de Mănăstirea Voroneț. În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, PS Antonie a vorbit despre cum a aflat despre Sfântul Daniil Sihastrul și despre visul de a veni la Voroneț să se închine la mormântul acestui mare pustnic.

După Sfânta Liturghie, PS Antonie a oficiat, la mormântul celei dintâi starețe, Stavrofora Irina Pântescu, slujba de parastas pentru sufletul adormitei în Domnul starețe și pentru sufletele profesorilor și colegilor de facultate trecuți la Domnul.

 » Citește tot articolul pe Rostonline.ro

Lasă un răspuns