Proiect de Lege: Strângerea fondului clasei, pedepsită cu amenzi între 1000 și 2000 lei

Un proiect de lege inițiat de mai mulți parlamentari USR-PLUS și depus, astăzi, în Parlament, prevede amenzi cuprinse între 1000 și 2000 de lei pentru strângerea fondului clasei sau al școlii. Președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, spune însă că inițiativa „este o prostie”, întrucât această interdicție este deja reglemantată prin Regulamentul de Organizare și Funcționare.

„În unitățile de învățământ de stat și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sau chiar în afara acestor spații, este interzisă pretinderea, în mod direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, personal sau prin intermediul interpușilor, de către personalul didactic de conducere, personalul didactic de predare și de instruire practică, personalul didactic auxiliar sau personalul nedidactic, a unor sume de bani sau alte foloase patrimoniale elevilor, părinților sau reprezentanților legali ai acestora.

Actele cu titlu gratuit, astfel cum sunt donația sau legatul, prin care sunt oferite sume de bani sau alte foloase patrimoniale sunt permise numai dacă privesc în mod exclusiv ca beneficiar direct unitatea de învățământ și numai dacă iau naștere din inițiativa celui care oferă.

Sunt exceptate de la prevederile prezentelor dispoziții legale activitățile de pretindere sau strângere a sumelor de bani sau a altor foloase patrimoniale cazurile ce privesc activități extracuriculare, astfel cum sunt excursiile, petrecerile, evenimentele caritabile sau alte asemenea activități care nu privesc în mod direct actul de educație.” – notează proiectul de lege

Proiectul mai prevede că „nerespectarea acestor dispoziții se scancționează cu amendă între 1000 și 2000 de lei”, iar „constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzilor contravenţionale se fac de către ofiţerii sau agenţii de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu competenţe în domeniu, la sesizarea elevilor, părinților sau cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice.”

Iulian Cristache, președinte FNAP-IP, critică acest proiect și inițiatorii.

În acest moment este reglementat în Regulamentul de organizare și functionare, de câte ori a fost updatat, noi – cred că sunt doi ani de zile, în care am ținut să menționăm expres că este interzisă colectarea de fonduri în interiorul școlii, decât cu respectarea legii, adică sponsorizări sau prin intermediul asociațiilor cu personalitate juridică, care pot strange acești bani dar nu sub forma de fondul clasei, fondul școlii, ci prin cotizații sau sponsorizări către asociația de părinți, banii fiind direcționați în urma unui dialog între această asociație cu personalitate juridică și unitatea de învățământ (…)

„Proiectul este o prostie, ceva de genul „să apărem în presă și să ne vedem pozați”. Ai pretenții de la parlamentari, au comisii de specialitate, au consilieri care ar trebui să aibă habar. Deci în acest moment se interzice colectarea de fonduri prin consiliile reprezentative ale părinților, scrie negru pe alb în Regulamentul de Organizare și Funcționare. Orice scrie în lege are caracter obligatoriu. La fiecare inceput de an regulamentul și statutul unității de învățământ este discutat cu părinții la fiecare clasă”, a declarat Iulian Cristache pentru HotNews.ro.

Lasă un răspuns