Președintele-Senator al Americii, Joe Biden, laudă apărarea „ungurească” a Ucrainei și se mândrește cu faptul că SUA au ajutat „Rusia” cu lansatoare de rachete Javelin

Celebra confuzie occidentală între „Bucharest” și „Budapest” a fost surclasată de confuzia între „Ukrainian” și „Hungarian” comisă ieri de Dandanachele Americii, care a mai confundat și Moscova cu Kievul, trăgând bizara concluzie că SUA înarmează Rusia. Președintele american Joe Biden s-a poticnit în repetate rânduri marți, după ce a vizitat o fabrică din Alabama care produce lansatoarele portabile de rachete antitanc Javelin și a făcut declarații referitoare la ajutorul militar acordat de SUA Ucrainei – spunând că Statele Unite „s-au asigurat că Rusia a avut Javeline” și menționând rezistența „ungară” de succes la invazia Rusiei, relatează The New York Post

Biden a făcut aceste gafe flagrante la o unitate din Alabama care produce rachete antitanc. Contextul remarcilor lui Biden a arătat clar că acesta știa că SUA înarmează de fapt guvernul Ucrainei cu arma sofisticată și a identificat corect națiunea beneficiară (doar) în anumite momente ale remarcilor sale.

Președintele SUA visează că înarmează Rusia

„Înainte ca Rusia să atace, ne-am asigurat că Rusia avea Javeline și alte arme pentru a-și întări apărarea, astfel încât Ucraina să fie pregătită pentru orice s-ar fi întâmplat”, a declarat Biden la jumătatea discursului său de 16 minute susținut la fabrica de armament din Alabama.

El laudă bravii soldați „ungari” din armata ucraineană 

Mai târziu, Biden și-a amintit: „Cu doar câteva zile în urmă, Wall Street Journal a citat un tânăr luptător ungar care spunea: „Fără Javeline, ar fi fost foarte greu să împiedicăm înaintarea inamicului”.”

Relatarea din Journal cita, de fapt, un soldat ucrainean, nu ungar, dar pentru Biden se pare că e totuna, chiar dacă Ungaria este țară membră NATO, pe când Ucraina, nu.

Președintele SUA, care împlinește anul acesta 80 de ani, și-a început în mod ironic remarcile glumind pe seama tendinței sale de a face gafe. Dar asta nu l-a ferit să le comită în continuare.

În discursul său, Biden a spus că „ne-am asigurat că Rusia are Javeline”, în loc să se refere la Ucraina.

Eu fac poante pe seama greșelilor, dar greșelile continuă să-mi joace feste 

„Din când în când mai fac câte o greșeală, nu ca, ei bine, o dată pe discurs”, a spus Biden, înainte de a continua să greșească în legătură cu două fapte-cheie referitoare la conflictul din Ucraina.

Biden s-a mai făcut de râs și luni, când s-a referit la el însuși ca fiind primul senator al statului Delaware, în loc de primul președinte din Delaware. Problema senatorială e recurentă în capul lui Biden, făcându-se simțită chiar și în timpul campaniei electorale din 2020, când a declarat cu seninătate că el candida pentru… Senat. Ceea ce nu i-a împiedicat nicidecum pe americani să îl voteze pentru Președinție în detrimentul lui Donald Trump care, măcar, avea mereu vorbele la el și nu încurca borcanele în declarații publice. 

Biden recunoaște: președinte e Kamala

Iar acestea n-ar fi singurele scăpări ale lui taica Joe.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro