Premierul desemnat Nicolae Ciucă își depune mandatul. PNL vrea guvern cu PSD

Nicolae Ciucă își va depune mâine mandatul. Decizia a fost anunțată în această seară, în ședința conducerii PNL, mandatul de premier desemnat.

Decizia a fost luată în condițiile în care Cabinetul său nu are susținere în Parlament, unde marți era programată audierea miniștrilor propuși, iar miercuri votul de învestitură.

Vicepreședintele PNL, Florin Roman, a declarat că prima opțiune a partidului e construirea unei majorități și formarea unui Guvern cu PSD.

Liberalii spun că în negocieri vor impune ca viitorul premier să fie tot de la PNL, iar varianta ca Nicolae Ciucă să fie tot propunerea de prim-ministru este în cărți.

”E o decizie clară, care a fost luată și asumată de PNL. Ne-a informat că nu a reușit să coaguleze o susținere pentru guvernul minoritar și am luat decizia de depunere a mandatului și cea de flexibilizare a mandatului. Putem avea discuții cu toate partidele democratice, mai puțin cu cei de la AUR.

O alianță PNL-USR-UDMR, am avea 224 de voturi, iar cu cele de la minorități am avea o majoritate la limită.

Pe cealaltă variantă, PNL-PSD-UDMR, vom avea o variantă mai mult decât confortabilă, am putea discuta despre o revizuire a Constituției.

Vom face o majoritate în jurul PNL, cu premier de la PNL.”, a spus Florin Roman la Antena 3.

La finalul ședinței conducerii PNL, președintele Florin Cîțu a confirmat că premierului desemnat i s-a propus depunerea mandatului, după ce PSD și USR au decis să nu-l susțină. O altă decizie anunțată de șeful PNL este că vor avea negocieri cu toate forțele politice.

„Am sperat să reușesc să cristalizez o soluție pentru un guvern minoritar în Parlament. PSD și USR au anunțat că nu vor vota guvernul minoritar, BEX a decis depunerea mandatului meu.” – a motivat Nicolae Ciucă decizia de astăzi.

Lasă un răspuns