Placă comemorativă pentru omagierea domnitorului Mihai Viteazul, dezvelită la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Râmnicu-Vâlcea

Joi, 14 octombrie, la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Râmnicu-Vâlcea a fost dezvelită o plăcă comemorativă cu efigia domnitorului Mihai Viteazul, a informat printr-un comunicat  Arhiepiscopia Râmnicului.

ÎPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de sfințire a plăcii comemorative cu efigia domnitorului Mihai Viteazul, așezată la împlinirea a 420 ani de la mutarea la cele veșnice a domnitorului care a împlinit, pentru prima dată, visul de unire al românilor.

În același timp, împreună cu domnitorul Mihai Viteazul au fost omagiați toți aceia care, de-a lungul istoriei, au contribuit la păstrarea unității de neam și au apărat credința ortodoxă.

După dezvelirea și sfințirea plăcii comemorative, ÎPS Părinte Varsanufie a subliniat că „nu întâmplător năzuința în unitatea națională a străbătut conștiința românească atâtea veacuri. Prin ctitorirea de biserici, domnitorii români așezau în mijlocirile sfinților rugăciunile întregului neam românesc.

Sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul celui de-al XVII-lea avea să fie marcat pentru veșnicie de actul care consfințea unitatea politică a tuturor teritoriilor româneşti înfăptuită de Mihai Viteazul. Este binecunoscut faptul că această unire nu a putut fi păstrată vreme îndelungată, însă a rămas timp de trei secole un reper al luptei pentru înfăptuirea unității statale.

 » Citește tot articolul pe Rostonline.ro

Lasă un răspuns