Parteneriatul strategic al Continental cu universitățile include și granturi de cercetare pentru dezvoltarea unei mobilități durabile

Continental, companie tehnologică, se implică activ, în colaborare cu universități din țară, la atragerea de fonduri și granturi pentru cercetare pentru dezvoltarea de proiecte în direcția unei mobilități curate, smart city, precum și pentru crearea de noi servicii de mobilitate la nivelul orașelor. De asemenea, parteneriatele companiei cu instituțiile de învățământ superior presupun și actualizarea constanta a curriculei, dezvoltarea de programe de licență și masterat Continental integrate în oferta universităților și prezența membrilor companiei în comitetele directoare ale acestora.

“La nivelul întregii țări, Continental este partener strategic a numeroase unități de învățământ preuniversitar și universitar. Ne implicăm activ în proiectele care aduc beneficii comunității locale,  menținem o bună legătură cu unitățile de învățământ și formăm viitori specialiști pentru nevoile industriei aflate în continuă expansiune. Doar la Continental am crescut, în ultimii ani, în medie cu 1.000 de colegi/ an.  Investim constant în educaţia elevilor, studenților, a internilor şi absolvenţilor de facultate prin diferitele oportunităţi de carieră pe care le oferim. În total, peste 200 de angajați ai Continental participă activ, în cadrul universităților din România, la dezvoltarea unor programe orientate spre nevoile clasice cât și cele mai recent apărute în domeniul automotive, precum: Cybersecurity, Machine Learning, Cloud Computing, Artificial Intelligence, Big Data”, spune Dr. Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.

Aproximativ 1.000 de studenți au participat la stagii de internship pe parcursul anului trecut universitar la sediile companiei din România.

Granturi și proiecte de cercetare pentru o mobilitate sustenabilă, în cadrul parteneriatelor cu universitățile, la Timișoara

Proiecte precum Machine Learning for Autonomous Driving, Qualification Laboratories Research by means of Electromagnetic Compatibility sau Reliability Simulations and Design of Automotive Products ori Researching Facility Management Industry 4.0/ IIoT Solutions Regarding Integrability/ Interoperability and Supervision sunt de interes pentru echipa Continental Automotive din Timișoara.

 » sursa: ziuadevest.ro