Nicolae Ciucă încă nu s-a decis în legătură cu o posibilă candidatură la preşedinţia PNL

Premierul a declarat că analizează dacă îşi va depune candidatura la preşedinţia PNL, precizând că nu a luat deocamdată o decizie în acest sens.

„Atunci când voi lua o decizie în acest sens, o voi face. Eu până în acest moment nu am luat o decizie. Doar ce s-au finalizat lucrările Consiliului Naţional. Astăzi nu s-a discutat despre nicio propunere”, a declarat Ciucă la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă intenţionează să-şi depună candidatura la şefia PNL, el a arătat că analizează. „Analizez”, a spus Ciucă.

El a precizat că că a fost prezent, duminică, la ambele şedinţe ale conducerii PNL, unde a prezentat măsurile luate de Executiv în ultima perioadă.

„Am avut posibilitatea să prezint tuturor membrilor modul în care se desfăşoară activitatea Executivului şi care sunt preocupările şi măsurile care au fost luate, astfel încât să luăm măsurile necesare pentru asigurarea tuturor celor necesare, astfel încât să depăşim criza preţurilor la energie, la gaze şi, desigur, să facem faţă provocărilor crizei de securitate generate de invazia forţelor ruse în Ucraina.

Şi, de asemenea, tot ceea ce am reuşit să realizăm până în acest moment, astfel încât să putem să îndeplinim jaloanele şi ţintele din PNRR. De asemenea, să analizăm posibilităţile noastre, astfel încât să putem să beneficiem de flexibilizarea oferită de Comisie în ceea ce priveşte folosirea fondurilor europene pentru celelalte măsuri pe care Guvernul trebuie să le ia”, a explicat premierul.

Întrebat dacă Florin Cîţu ar trebui să mai rămână preşedinte al Senatului, el arătat că nu există motive pentru care ar trebui ca acesta să plece din funcţie.

„În acest moment, nediscutându-se alte demersuri, şi având în vedere tot ceea ce s-a petrecut la nivelul PNL, nu văd de ce ar trebui să plece din această funcţie.

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns