Mitropolitul Visarion Puiu, pomenit la Bălţi, la 58 de ani de la trecerea la Domnul a marelui ierarh român

Miercuri, 10 august 2022, mitropolitul Visarion Puiu, primul episcop al Episcopiei Hotinului cu reşedinţa la Bălţi, a fost pomenit la biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, la împlinirea a 58 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui ierarh român.

PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți, slujba de parastas, a anunțat Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi.

„Mitropolitul Visarion Puiu, ca cel care a fost primul ierarh la Bălți, râmâne un ocrotitor al Episcopiei noastre și avem credința că având ajutorul lui, împreună cu al celorlalți doi ierarhi, care au păstorit la Bălți, Tit Simedrea și Partenie Ciopron, vom reuși să înmulțim activitatea Episcopiei de Bălți, o activitate necesară și binecuvântată pentru acest pământ”, a menționat PS Antonie.

PS Antonie a subliniat că Visarion Puiu este un model de slujire al Bisericii și Neamului.

Mitropolitul Visarion Puiu, (pe numele de mirean Victor Puiu) s-a născut la 27 februarie 1879, Paşcani, judeţul Suceava. A fost primul episcop al Episcopiei Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 – 1935). Înainte de a veni la Bălţi a fost episcop de Argeş (1921-1923).

 » Citește tot articolul pe Rostonline.ro

Lasă un răspuns