Articolul continuă după anunț
Leul a început săptămâna cu un nou minim istoric. Moneda națională a pierdut din nou teren în fața monedei unice europene. BNR a publicat un curs de 4,85 lei pentru un euro.
„Suntem în același scenariu pe care l-am evocat săptămâna trecută. Probabil se caută noi echilibre pe toate monedele regionale și, în consecință, avem și această evoluție a cursului leului.
Dar, dacă ne uităm la cifrele propriu-zise, dincolo de recordul statistic pe care-l consemnăm, evoluția de astăzi a fost, din nou, una mică, de vreme ce deprecierea a fost de 0,1 %, sub un ban.
Deci, din punctul acesta de vedere trebuie să înțelegem că acestea sunt evoluții normale într-o piață, sigur, în contextul în care nu înregistrăm în fiecare zi un record.
Astăzi s-a întâmplat, dar este un record statistic și nu vedem neapărat o continuare a tensiunilor care să ducă la deprecieri semnificative de la o zi la alta”, a explicat la Digi24 Dan Suciu,, purtătorul de cuvânt al BNR.