Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din SUA

Democratul Joe Biden a fost dat de presa americană câştigător al alegerilor pentru preşedinţia SUA. Acesta s-a declarat onorat de faptul că a fost ales şi a precizat, într-un mesaj postat pe Twitter, că va fi “un preşedinte pentru toţi americanii”.

BBC, Agenţia de presă Associated Press şi posturile de televiziune CNN, Fox News şi NBC l-au dat sâmbătă câştigător pe candidatul democrat la preşedinţia SUA, Joe Biden.

Fox News, arată ca rezultate parțiale, că Joe Biden are minim 290 voturi în Colegiul Elector, iar Donald Trump 214. Numărul necesar pentru câștigarea alegerilor prezidențiale este de 270 de voturi.

Joseph Robinette „Joe” Biden, Jr. va deveni al 46-lea președinte al Statelor Unite și cea mai în vârstă persoană aleasă președinte.

America, sunt onorat că m-aţi ales ca să conduc ţara noastră mare.

Ne aşteaptă o muncă grea, dar vă promit asta: Voi fi un preşedinte pentru toţi americanii – indiferent dacă m-aţi votat sau nu.

Voi menţine încrederea pe care mi-aţi arătat-o”, a fost mesajul lui Biden.

Donald Trump nu recunoaște victoria lui Biden în cursa pentru Casa Albă

Știm cu toții de ce Biden se grăbește să se prezinte în mod fals drept învingător și de ce media aliată încearcă atât de mult să-l ajute: nu vor ca adevărul să fie dezvăluit” a afirmat Trump care a mai susținut că aceste alegeri sunt departe de a se fi terminat.

Lasă un răspuns