de Preot Conf. Univ. Dr. Lucian Farcaşiu
Linguriţa este obiectul liturgic din metal, de regulă argintat sau aurit, folosit în cadrul rânduielii Sfintei Liturghii pentru împărtăşirea credincioşilor.
Modul împărtăşirii euharistice în Biserica primară. Cadrul istoric al apariţiei linguriţei ca obiect litrugic şi motivaţia întrebuinţării ei în cult
Linguriţa este întrebuinţată pentru împărtăşirea credincioşilor nu numai în Biserica Ortodoxă, ci şi în Bisericile orientale necalcedonieine (la copţii ortodocşi şi uniţi), la etiopieni şi la sirienii occidentali (iacobiţi) – la aceştia din urmă fiind folosită numai pentru împărtăşirea clericilor[1]. Pornind de la aceasta, mulţi liturgişti din trecut au arătat că linguriţa era întrebuinţată în ritul liturgic bizantin, înainte de secolul IV, când bisericile monofizite copte şi etiopiene s`au rupt de Biserica Ortodoxă, faptul că ele le întrebuinţează până astăzi fiind socotită de aceştia ca o mărturie a faptului că ea era utilizată şi înainte de despărţirea lor de Biserica Ortoodxă, în secolul IV.
Folosindu`se de o informaţie provenită de la Nichifor Calist[2], din sec. IV, liturgiştii din vechime considerau că linguriţa a fost introdusă în cult de către Sfântul Ioan Gură de Aur[3]. Însă, în pofida acestei mărturii, originea uzului litrugic al linguriţei nu putea fi atât de timpurie.