În ce condiții poate fi dată jos masca, în spațiile deschise. Noi excepții adoptate astăzi, 26 octombrie

Comitetul pentru Situații de Urgență a aprobat, luni, mai multe completări la deciziile anterioare luate de Guvern.

Astfel, hotărârea clarifică situațiile în care masca de protecție sanitară poate fi îndepărtată, respectiv în spațiu deschis, pentru perioade scurte de timp și doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și pot respecta o distanță de cel puțin 2 metri față de alte persoane.

Cei care consumă băuturi și mâncare pe terase, precum și cei care fumează pot să își dea masca jos.

De asemenea, cei care practică activități sportive individuale nu sunt obligați să poarte masca, în anumite condiții.

„În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane – notează hotărârea

Lasă un răspuns