Mănăstirea Ghighiu de lângă municipiul Ploiești și‑a sărbătorit hramul, vineri, 7 mai 2021, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.
Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii au venit să ia apa sfințită de la izvorul vindecător din incinta așezământului monahal și să se închine Icoanei Maicii Domnului „Siriaca”, scrie Ziarul Lumina.
La această mănăstire a fost cinstită în mod deosebit și Icoana Maicii Domnului „Siriaca”, adusă din Patriarhia Antiohiei în România în anul 1958, care a fost așezată spre închinare în biserica așezământului.
Potrivit sursei citate, la Altarul de vară al mănăstirii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a explicat că sărbătoarea Izvorului Tămăduirii ne îndeamnă la cultivarea credinței, subliniind că Dumnezeu a pregătit pentru creștini numeroase izvoare de tămăduiri, care revarsă asupra noastră darurile Duhului Sfânt.
„Praznicul de astăzi ne îndeamnă să credem cu toată inima în adevărul Învierii din morți a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și ne îndeamnă să cultivăm credința că și pentru noi, ca și pentru orbul vindecat prin gustarea din apa izvorului arătat de Maica Domnului viitorului împărat Leon, Dumnezeu a pregătit și ne‑a lăsat multe izvoare ale tămăduirilor și ale darurilor Duhului Sfânt: Euharistia,