Guvernul a transmis, astăzi, lista restricțiilor în perioada sărbătorilor de iarnă.
„Este foarte important să menținem o evoluție descendentă a cazurilor de persoane nou confirmate și putem realiza acest lucru doar respectând regulile sanitare.” – transmite Grupul de Comunicare Strategică
În perioada sărbătorilor de iarnă sunt în continuare în vigoare, printre altele, următoarele măsuri:
- Este interzisă deplasarea persoanelor în grupuri formate din mai mult de șase persoane care nu fac parte din aceeași familie;
- Este interzisă organizarea și participarea la evenimente private (mese festive, petreceri etc.);
- Este interzisă deplasarea cetățenilor în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00 pe întreg teritoriul țării, cu excepția situațiilor motivate prevăzute de legislație, iar în localitățile aflate în carantină circulația persoanelor este permisă cu restricțiile stabilite de comitetele locale pentru situații de urgență;
- Portul măștii de protecție este obligatoriu atât în spațiile deschise, cât și în cele închise.
Facem apel la toți cetățenii să respecte aceste reguli pentru protejarea sănătății lor, a celor dragi lor, dar și pentru a-i sprijini pe medicii, mai ales în condițiile în care numărul persoanelor internate în secțiile de ATI este încă unul ridicat.
În urma analizei evoluției infectărilor cu noul tip de coronavirus pe teritoriul României în ultimele două luni se desprind următoarele concluzii.
În acest moment evoluția răspândirii virusului SARS-COV-2 este pe o pantă vizibil descendentă.
Dacă în urmă cu o lună erau înregistrate aproximativ 60 de mii de persoane nou infectate într-o săptămână, la nivel național, săptămâna trecută au fost înregistrate sub 35 de mii de cazuri.