Dr. Mihaela Pundiche: Nu fac nimic fără Dumnezeu

Indiferent ceea ce fac, nu fac nimic fără Dumnezeu, mărturisește medicul chirurg Mihaela Pundiche, într-un interviu realizat, pentru TVR, de jurnalistul Rafael Udriște.

În cel de-al doilea episod din seria „Doctori fără de arginți”, dr. Mihaela Pundiche vorbește despre suferința bolnavilor și despre importanța credinței în procesul de vindecare.

„Prin prisma meseriei pe care o practic de peste 20 de ani- chirurgia și, în special, chirurgia de urgență- ne aflăm la limita dintre viață și moarte, acolo unde suferința este de cele mai multe ori la cote maxime.

În calitatea de medic chirurg vă spun că, de cele mai multe ori, pacienții vin în serviciul de urgență și sunt foarte speriați. În cariera mea am întâlnit oameni care au suferit enorm pe un pat de spital. O suferință fizică. Aceasta venea după o suferință sufletească.

Cred că noi, în calitatea pe care ne-am ales-o ca medici, nu ca practicieni ai medicinei, ci doar ca tămăduitori cu voia lui Dumnezeu pentru suferința umană, trebuie să găsim modalitatea prin care să comunicăm cu pacienții și să le oferim încredere, prin prezența noastră și prin actul medical pe care îl facem”, explică dr. Mihaela Pundiche.

 » Citește tot articolul pe Rostonline.ro

Lasă un răspuns