Dăncilă: Ciolacu a scos PSD de la guvernare și a pus partidul la picioarele lui Iohannis

Viorica Dăncilă a ieșit în spațiul public cu noi dezvăluiri din interiorul Partidului Social Democrat și explică cum a pus Marcel Ciolacu partidul la picioarele lui Klaus Iohannis și l-a scos de la guvernare deși avea majoritate în Parlament.

 ”Cei care au lucrat, aş spune şi împotriva partidului şi împotriva Guvernului pe care l-am condus, au căutat să îşi justifice într-un fel acţiunile lor şi atunci au venit cu lucruri care nu sunt conforme cu realitatea.

Cei care m-au acuzat, în primul rând Paul Stănescu și Marcel Ciolacu sunt cei care au făcut aceste acuzaţii, cum ar fi înţelegerea cu preşedintele Klaus Iohannis. Atât el cât şi Marcel Ciolacu şi alţii au fost oamenii care au stat alături de Liviu Dragnea şi când mergeau la vânătoare şi la şpriţ, acolo unde spuneau că nu era loc pentru femei. Ei erau cei care discutau cu Liviu Dragnea de cele mai multe ori. Plecau în Deltă, în diferite locuri. Eu nu am participat la astfel de activităţi. Eu discutam cu Liviu Dragnea, eu în calitate de prim-ministru, Liviu Dragnea în calitate de  preşedinte de partid”.

De asemenea, întrebată dacă a fost o merionetă, Dăncilă a afirmat: ”În niciun caz. Am fost premierul României şi nu am fost marioneta  absolut a nimănui”.