Concurența începe să clatine imperiul Netflix. Compania de streaming a dat afară încă 300 de angajaţi

Netflix a anunțat o nouă rundă de concedieri, pe măsură ce se confruntă cu încetinirea creșterii consumului pe platformă, dar și cu o concurența crescută, scrie BBC News.

Gigantul de streaming a declarat că va elimina încă 300 de locuri de muncă, adică aproximativ 4% din forța sa de muncă, mai ales în SUA, după o măsură similară de concediere a 150 de angajați în luna mai.

Mișcările vin după ce compania a raportat în luna aprilie prima pierdere de abonați după mai bine de un deceniu. La acel moment, Netflix anunța că numărul abonaţilor a scăzut cu 200.000.

Pentru a stimula creșterea consumului pe platformă, Netflix a anunțat că are în vedere să lanseze o versiune cu reclame, care să coste mai puţin, şi să înceapă vânătoarea de utilizatori care partajează conturile, pe care vrea să-i pună să plătească suplimentar.

„Deși continuăm să investim în mod semnificativ în afacerea noastră, am făcut aceste ajustări astfel încât costurile noastre să fie în concordanţă cu creşterea mai lentă a veniturilor”, se arată în comunicatul emis de Netflix. „Lucrăm din greu pentru a-i sprijini în această tranziţie dificilă pe cei concediaţi”, a mai adăugat compania americană de streaming, mulțumindu-le în același timp celor la care a trebuit să renunţe.

A apărut concurența

Deși Netflix are 220 de milioane de abonați la nivel global și rămâne liderul clar pe piața de streaming, s-a confruntat cu o concurență acerbă în ultimii ani, odată cu lansarea unor platforme rivale precum Disney Plus sau Amazon Prime Video.

De asemenea, compania americană s-a angajat recent într-o serie de creșteri de preț în SUA, Marea Britanie și în alte părți, care au contribuit la pierderile de abonați.

Netflix pare să se pregătească pentru o perioadă şi mai dificilă.

 » sursa: www.digi24.ro