Ciucă, despre livrarea de arme Ucrainei: ”Analizăm solicitările pe care Guvernul ucrainean le va înainta/ Nu am vândut muniţie nimănui”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, despre posibilitatea ca ţara noastră să livreze armament Ucrainei, că în continuare, analizăm solicitările pe care Guvernul ucrainean le va înainta şi, în funcţie de aceasta, vom lua o decizie. Despre informaţiile că ţara noastră ar fi vândut armament de tip sovietic Ucrainei, împreună cu Bulgaria, şeful Executivului a infirmat, spunând că nu am vândut armament nimănui.

Întrebat dacă România va livra arme Ucrainei, premierul a declarat că România a decis să asigure transferul de echipament de protecţie şi muniţie. 

”În continuare, analizăm solicitările pe care Guvernul ucrainean le va înainta şi, în funcţie de aceasta, vom lua o decizie”, a spus şeful Executivului. 

Nicolae Ciucă a precizat că s-a discutat şi acest subiect în Ucraina ( ca România să poată trimite arme în Ucraina, nr).  ”Ceea ce vreau să subliniez este că cea mai importantă perioadă a timpului pe care a petrecut-o la masa discuţiilor a fost cea legată de demersurile economice şi umanitare pe care România poate să le acorde. În momentul de faţă, economia Ucrainei este foarte afectată, exportul de produse cerealiere, produse agroalimentare, reprezentau o contribuţie importantă la PIB-ul Ucrainei”, a spus premierul, afirmân că preocuparea principală este cea economică, dincolo de efortul pe care poporul ucrainean îl face astfel încât să facă faţă invaziei forţelor armatei ruse. 

Şeful Executivului a fost întrebat şi despre declaraţiile din presa din Bulgaria care citând surse din SUA au afirmat că România şi Bulgaria eu vândut muniţie de tip sovietic Ucrainei. 

”Nu am vândut muniţie nimănui”, a răspuns premierul. 

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: