Lidl România anunță că își reduce programul de funcționare, începând de luni, 26 septembrie. – conform unui comunicat de presă transmis către stiri-neamt.ro Astfel, toate magazinele vor avea același program,…
Categorie: Prima Pagină
Prima Pagină
Vineri dimineață, 23 septembrie 2022, are loc echinocțiul de toamnă. Tradiții și obiceiuri
În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie în emisfera nordică are loc echinocţiul de toamnă. Este momentul în care ziua este egală cu noaptea, în orice loc…
14 septembrie: Înălțarea Sfintei Cruci (Ziua Crucii). Tradiții şi obiceiuri
Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii crucii lui Iisus. Atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin această sărbătoare se ține pe…
Cutremur de peste 4 grade, în această dimineață, în România (13 septembrie)
Un cutremur cu magnitudinea 4,2 pe Richer s-a produs marţi dimineaţa, la ora locală 5:50, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, arată informaţiile publicate de Institutul Naţional de Cercetare –…
Cutremur de peste 4 grade, în această seară, în România (11 septembrie)
Un cutremur cu magnitudinea de peste 4 grade a avut loc, în această seară, în România. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, în ziua de 11 Septembrie 2022,…
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a încetat din viață. A fost cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii
Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani, a anunțat Palatul Buckingham, după ce în cursul zilei de miercuri starea ei de sănătate s-a deteriorat. Împlinise…
8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului. Tradiții și obiceruri
Ziua de 8 septembrie marchează, în calendarul creştin-ortodox, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Nașterea Maicii Domnului este primul praznic din Anul bisericesc (care începe la 1 septembrie). Aproximativ 2,2…
Ziua Limbii Române. „Româna, în primele 20 de limbi vorbite de pe planetă”
Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990. Propunerea legislativă a fost inițiată în…
15 august: Adormirea Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri
Creștinii sărbătoresc pe 15 august, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe. Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile Preasfintei Fecioare…
Interpretul de manele Florin Salam nu a murit!
Știrea că Florin Salam a murit NU se confirmă. Lumea iubitorilor de manele a fost zguduită în această seară de vestea că Florin Salam ar fi murit la vârsta de…
Spectacol pe cer în noaptea de 12 spre 13 august – Perseidele
Ca de obicei, în luna august își face apariția curentul de meteori Perseide. Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi…
Ministrul Sănătăţii: „Îi îndemn pe cei de până la 40 de ani să ridice pastilele de iodură de potasiu”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat astăzi, 8 august, că românii cu vârsta sub 40 de ani ar trebui să meargă cât mai repede să-și ridice pastilele de iodură de…
Ziua internațională a pisicii (8 august)
Ziua internaţională a pisicii, dedicată unuia dintre cele mai populare animale de companie din lume, este celebrată în fiecare an în ziua de 8 august. Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor…
Schimbarea la Față a Domnului. Tradiții și obiceiuri (6 august)
Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor. În documente, sărbătoarea începe să…
Pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023
Ministrul Finanţelor – Adrian Câciu – a declarat astăzi că pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023 cu siguranţă. „Cu siguranţă pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023”,…
Guvernul a decis: românii își pot amâna ratele la bănci. Vezi care sunt condițiile
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 27 iulie, normele actului normativ care dă posibilitatea amânării plății ratelor pe o perioadă de până la nouă luni. Prevederile se adresează persoanelor…
Cutremur de peste 4 grade, azi-noapte, în România
Un cutremur cu magnitudinea de peste 4 grade a avut loc, azi-noapte, în România. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, în ziua de 18 Iulie 2022, la ora 02:04:31 (ora locală…
BNR lansează o monedă de 10 Lei. Va fi din argint, cu tema „125 de ani de la nașterea lui Tudor Vianu”
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 18 iulie 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o…
Un autocar în care se aflau 76 de pasageri, inclusiv copii, s-a ciocnit cu un TIR pe E 85 (FOTO)
Accident rutier, azi-noapte, între un autocar în care se aflau 76 de pasageri și un TIR, pe E 85, în județul Bacău. La fața locului au intervenit și pompierii nemțeni.…
De la 1 septembrie, școlile vor avea un nou regulament. Elevii nu mai pot fi exmatriculaţi
Ministerul Educaţiei a semnat şi transmis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru care aprobă noul Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP). Comparativ cu…