Cunoscută în toată lumea ca „Blue Monday” („Lunea tristă“), 17 ianuarie a fost desemnată cea mai deprimantă zi din anul 2022, din cauza unui cumul de factori, printre care finalul vacanţei, datoriile acumulate şi condiţiile meteorologice.
Blue Monday este un nume dat zilei de luni din a treia săptămână a lunii ianuarie considerată ca fiind cea mai deprimantă zi a anului.
Aceasta este concluzia la care a ajuns un psiholog britanic, care a fost interesat să găsească o formulă matematică prin intermediul căreia să descopere care ar putea fi cea mai deprimantă zi din an.
Acest nume a fost atribuit pentru prima dată acestei zile în 2005, de către compania Sky Travel, în cadrul unei campanii de publicitate.
Apoi, acestei date i-au fost atribuite mai multe conotații negative sociale: schimbarea vremii, ghinion la bani, etc.
Psihologul Cliff Arnall a creat și o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai deprimante zile ale anului.
El a luat în considerare vremea, facturile la utilități, datoriile, nivelul motivațional, precum și faptul că majoritatea oamenilor urăsc zilele de luni.
Expresia este:
- unde W exprimă condițiile meteorologice, d=debitul (diferența intre datoriile acumulate și capacitatea noastră de a plăti), T=timpul scurs de la Crăciun, Q=timpul scurs de la începutul Anului Nou, M=nivel motivațional scăzut, Na=necesitatea de a acționa, iar D exprimă salariul.
Blue Monday” nu este singura dată de acest fel stabilită de psihologi.
- Cea mai fericită zi din an ar trebui să fie, conform calculelor, ziua de vineri din a treia săptămână a lunii iunie.