Greierele de casă devine aliment în Uniunea Europeană. Este a treia insectă aprobată pentru consum

Începând de săptămâna asta, greierele de casă a devenit aliment, după ce Comisia Europeană a autorizat ca specia Acheta domesticus din familia Gryllidae să fie comercializată în tot spaţiul UE.

Acesta va putea fi consumat în formă congelată sau uscată pentru gustare şi sub formă de pudră ca ingredient alimentar.

Greierele de casă este a treia insectă care a fost aprobată pentru consum în Uniunea Europeană după ce, în iulie 2021, a fost emisă aprobarea pentru viermele galben uscat, iar în luna noiembrie pentru lăcusta călătoare.

Utilizarea insectelor ca sursă alternativă de proteine ​​nu este nouă, iar insectele sunt consumate în mod regulat în multe părţi ale lumii.

În ultimii ani, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură a descoperit că insectele sunt o sursă de alimente hrănitoare şi sănătoase cu un conţinut bogat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre şi minerale.

În plus, insectele constituie o parte importantă a dietei zilnice pentru sute de milioane de persoane din întreaga lume.

Comisia Europeană mai transmite că greierele de casă este un produs alimentar sigur, deşi poate provoca alergii la aproximativ 2-4% din populaţia adultă şi până la 8-9% dintre copii.

Lasă un răspuns