Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a primit astăzi un vot de excludere din partid. Decizia luată de Biroul Executiv al PNL trebuie validată de Consiliul Național al PNL.
Biroul Executiv al partidului a decis excluderea lui Ludovic Orban din PNL, după aproape 30 de ani de când acesta s-a alăturat liberalilor.
Decizia a fost luată cu un vot covârșitor în ședința conducerii partidului, 31 dintre cei prezenți votând pentru, 2 împotrivă, iar 2 s-au abținut.
Lui Ludovic Orban i s-a reproșat că a încălcat statutul și codul etic al partidului, iar vicepreședintele PNL Florin Roman i-a reproșat că a avut înțelegeri cu PSD pentru a ajunge premier și că acum critică alianța cu social democrații.
Ludovic Orban demisionase deja din Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal. Acesta a fost urmat de mai mulți parlamentari din grup. Până acum, alți 17 parlamentari PNL au plecat din grupul partidului.