14 septembrie: Înălțarea Sfintei Cruci. Tradiții şi obiceiuri de Ziua Crucii

Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii crucii lui Iisus. Atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin această sărbătoare se ține pe data de 14 septembrie.

În această zi sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci:


– Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusali­mului, în ziua de 14 septembrie din anul 335;


– Aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, la anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusa­lim.

Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului.

Este una din cele două zile de post strict (ajunare) de peste an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).

Conform tradiției populare, Ziua Înălţării Sfintei Cruci reprezintă momentul în care pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele şi şerpii

Tot în această zi, preotul sfințește via și butoaiele de vin. Strugurii din ultima tufa de vie nu trebuie culeși astăzi.

Ei trebuie păstrați că ofrandă pentru păsările cerului și de aceea se numesc, în limbaj popular, „strugurii lui Dumnezeu”.

Pe 14 septembrie, la biserica se sfințesc busuiocul, menta, măghiranul și cimbru și alte plante considerate magice.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

Nu este voie, în ziua Înălțării Sfintei Cruci, să se lucreze, pentru a nu atrage primejdiile. Monedele sfințite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciulița aduc belșug și spor în muncă.

De asemenea, se spune că nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune, pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu o cruce.

Este recomandat să se țină post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului și a trupului.

Dacă cocorii se pregătesc de plecare este un semn că va fi vreme rece iar dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va cădea bruma.

Lasă un răspuns