Doi tineri bănuiţi că au înşelat mai multe persoane prin „metoda COVID-19″ au fost reţinuţi de poliţişti după ce ar fi obținut peste 30.000 de lei de la trei victime.
Potrivit Poliţiei, cei doi tineri ar fi reuşit să înşele victimele cu suma de 33.000 lei. Sumele de bani au fost ridicate în mod direct de la domiciliul victimelor de către unul dintre bărbaţi, care se dădea drept „curier”.
Una dintre cele trei persoane apelate, o femeie, în vârstă de 89 de ani, şi-a dat seama că informaţiile prezentate de cei doi bărbaţi nu sunt reale, întrucât şi-a sunat fiica şi aceasta i-a spus că nu este internată în spital.
„Varianta lor: – Alo! Fiul dumneavoastră este grav bolnav, în urma infectării cu virusul Covid-19 și trebuie să îl transferăm urgent la un spital din afara țării! Trimitem imediat la dumneavoastră pe cineva să ridice suma necesară salvării lui!
Varianta noastră: – Bună seara!…de la Biroul Rutier, Poliția Municipiului Focșani! Ne veți însoți la sediu, este necesar să lămurim anumite aspecte!
Ora 01.40: Daniel și Sebastian, polițiști rutieri, patrulau pe centura municipiului Focșani, iar din sens opus, un autoturism, al cărui șofer părea grăbit, accelerează și mai mult la vederea echipajului.
Cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, au întors după acesta, oprindu-l după 1 km și, în câteva clipe, „s-a făcut și mai multă lumină” într-un caz, la care echipa noastră lucrează.
Pe scurt – În cursul lunii iulie, două persoane, sub imperiul stării emoționale create de „așa-ziși” medici, au înmânat, în total, suma de 33.000 de lei, pentru „salvarea” celor dragi, unor „curieri”.
Cei doi ocupanți, cu vârste de 26 și 30 de ani, au acum timp să se gândească la faptele lor.
Foarte important! Vorbiți cu părinții și bunicii dumneavoastră mai des, rugați-i să vă sune, să se asigure că sunteți bine, mai ales când alții sună înaintea dumneavoastră și susțin „urgențe”! Nu vă lăsați înșelați prin aceste metode!” -este mesajul celor de Poliția Română.