Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit în 20 iulie, a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului.
Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.
Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui Ahab.
A fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) și a trait cu mai bine de 800 de ani înainte de Hristos.
Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate în cărțile numite Regi.
Este ales de Dumnezeu să certe aspru pe regele Ahab și pe cei care-l urmau pe calea păgânească a adorarii lui Baal.
Sfântul Ilie a fost hrănit în chip minunat de corbi pe când era retras la pârâul Cherit și de un înger pe drumul spre Muntele Horeb; datorită rugaciunii sale, Dumnezeu oprește ploaia timp de trei ani și jumatate; înmulțește făina și uleiul vaduvei din Sarepta Sidonului și îl învie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa adusă de el lui Dumnezeu; a înlăturat cultul zeului Baal; l-a vazut pe Dumnezeu în isihie, (vântul liniștit); a fost ridicat în carul de foc și s-a aratat la Schimbarea la Față a Mântuitorului de pe muntele Tabor.
Sfântul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie in gura peșterii sale (hrănit de corb), fie în carul de foc (în care a fost răpit la cer). Sfântul Ilie este socotit și protoparintele monahismului creștin.
SARBĂTORI POPULARE – SÂNTILIE, ZEU AL FOCULUI
Sântilie, zeul focului şi al soarelui din Panteonul românesc, este identificat cu Helios din mitologia greacă şi cu Gebeleisis din mitologia geto-dacă.
Sub influenţa creştinismului, acesta a preluat numele şi data de celebrare ale Sfântului Prooroc Ilie (20 iulie).
La Sântilie, miezul verii pastorale, se organizau pe munţi vestitele Nedei şi Sântilii.
Sântilie este o divinitate solară şi meteorologică ce provoacă incendiile în verile toride, produce tunetele, fulgerele şi trăsnetele în timpul furtunilor, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să dea grindina.
Ca personaj profan, Sântilie apare în tradiţiile populare ca soldat, vânător, agricultor, crescător de animale, negustor de vite.
Fiind ispitit şi înşelat de Drac, Sântilie îşi omoară unul sau mai mulţi membri ai familiei (tată, mamă, fiu, fiică sau soră).
Păcatele sunt ispăşite de Sântilie în diferite moduri. Dumnezeu îl iartă, îl trece printre sfinţi şi îl înalţă la cer într-o trăsură cu roţi de foc la care sunt înhămaţi doi sau patru cai albi înaripaţi, colo, pe cer, aleargă printre nori, tună (durduie, duduie, huruie, bubuie), fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul de foc.
Speriaţi, dracii se ascund pe Pământ: prin pomi, sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în corpurile unor animale, în special câini şi pisici.
Dorind să nu-i scape nici unul, Sântilie trăsneşte şi arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile în care s-au ascuns dracii.
Simbolurile prin care Sântilie se defineşte ca un autentic zeu solar sunt: trăsura cu roţile de foc şi caii înaripaţi; biciul şi săgeţile de foc, tunetele, trăsnetele şi fulgerele cu care luminează Cerul înnorat.
Divinităţile aducătoare de arşiţă şi foc în luna lui Cuptor, multe între acestea fiindu-i surori (Pârliile, Panteliile), fraţi (Ilie Pălie, Pantelimon) sau simpli vizitii la carul lui ceresc (Foca), îi sunt subordonate.