Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile bulgare au revizuit condițiile de intrare în Republica Bulgaria, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri se aplică până la data de 31 iulie 2021. Potrivit informațiilor publicate de autoritățile bulgare, pe teritoriul Republicii Bulgaria se aplică sistemul de clasificare a statelor de proveniență pe mai multe zone (verde, portocalie, roșie), în funcție de gradul de răspândire a COVID-19 în aceste state. De asemenea, a fost instituită o categorie/zonă specială, în care a fost inclusă și România.
Astfel, persoanele care sosesc din România pot intra în Republica Bulgaria fără a fi obligate să prezinte alte documente, cu excepția documentelor de călătorie (carte de identitate sau pașaport).
Mai multe informații cu privire la clasificarea statelor pe zonele menționate anterior (verde, portocalie, roșie), respectiv condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care sosesc în Republica Bulgaria din acele state, precum și eventuale excepții de la aceste măsuri pot fi consultate pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe: https://www.mae.ro/node/51904. Totodată, lista statelor clasificate în funcție de zonă poate fi consultată și pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii din Republica Bulgaria: zapoved_r4PjG8n.pdf (government.bg).
MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: 0035929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: 00359879440758.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51904 și http://sofia.mae.ro/, informarea temeinică anterior deplasării în străinătate și respectarea cu strictețe a măsurilor aplicabile în contextul pandemiei de COVID-19.