Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat astăzi că de luni, 17 mai, elevii nu vor mai fi nevoiți să poarte masca de protecție în exteriorul școlii. Acesta a precizat, însă, că se păstrează regula pauzelor decalate pentru a evita aglomerările.
„Săptămâna viitoare (17-23 mai) în școlile din 2527 de localități toți elevii vor putea merge la școală, cu prezență fizică (scenariul verde). Sunt peste 2,6 milioane de elevi în această situație (90%). (vezi situația în Neamț AICI)
În 654 localități, în care rată de infectare este mai mare de 1 la mie, vor rămâne în online (Scenariul galben) elevii claselor a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 9-a, a 10-a și a 11-a (300.000 elevi, reprezentând cca. 10%). Scenariul Roșu (suspendarea tuturor activităților cu prezența fizică) se aplică școlilor din localitățile care ar putea fi carantinate, precum și claselor în care s-au înregistrat cazuri confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2„, a anunțat Sorin Cîmpeanu la Digi24.
Acesta a mai declarat că „de săptămâna viitoare, în exteriorul școlii (spații deschise) se poate renunța la obligativitatea purtării măștii de protecție, dar se păstrează regula pauzelor decalate pentru a evita aglomerările„.