În noaptea de sâmbătă spre duminică, credincioşii merg la biserică pentru a primi lumina Lui Hristos.
Noaptea Învierii reprezintă Învierea lui Iisus Hristos din mormântul în care a fost așezat după ce și-a dat viață pe cruce.
Credincioșii merg la biserica pentru a ascultă slujba de Înviere și pentru a lua lumina sfânta, această fiind luată de preot cu ajutorul unei lumânări, de la candelă de pe Sfânta Masă din altarul bisericii.
De la lumânarea preotului, credincioșii sunt chemați să ia lumina, prin rostirea cuvintelor: „Veniți de luați lumină!” și se răspândește până la ultimul om.
DIN CULTURA ȘI TRADIȚIILE POPULARE ROMÂNEȘTI – PAȘTELE DE ALTĂDATĂ. NOAPTEA ÎNVIERII.
Pentru oamenii de altădată, unul din momentele trăite cu cea mai mare intensitate era Noaptea Sfântă a Învierii, în noaptea aceasta desfăşurându-se o mulţime de datini şi obiceiuri mai mult sau mai puţin legate de învierea Domnului.
Se considera că după o perioadă de degradare a timpului, de instaurarea chiar a haosului atunci când trupul lui Hristos a fost în mormânt, acum se reinstituie ordinea şi echilibrul în lume.
Când se înnopta afară, prin curţile bisericilor se aprindeau focuri mari, oamenii spunând că aşa se păzeşte Paştele.
Unii oameni stăteau acolo pentru a vedea comori arzând şi cum se deschid cerurile. În fapt, focurile acestea, ca şi cele făcute pe dealurile mari din preajma satelor, aveau menirea de a ajuta Soarele să urce cât mai mult pe bolta cerească, să dea cât mai multă lumină şi căldură.
Prin unele locuri, toaca, despre care se spunea că ţine la distanţă duhurile rele, era luată de la biserică şi dusă de nişte flăcăi la cimitir.
Aici era bine păzită, altfel paznicii trebuiau să dea un mare ospăţ în cinstea celor care ar fi reuşit să le-o fure.
La miezul nopţii se trăgeau câteva focuri cu puşca, acest obicei amintind că, pe vremuri, Anul Nou se sărbătorea primăvara.
Când auzeau acest semnal, oamenii se trezeau, având grijă să calce pe un aşternut, altfel credeau că îi vor ustura tălpile peste vară!
Toţi ai casei şi mai ales fetele mari se spălau într-un lighean în care, pe lângă apă, se mai aflau un ou roşu, câţiva bănuţi de argint şi un fir de busuioc. Coşul cu pască şi cu alte obiecte era dus la biserica de capul familiei.
În acest coş se puneau, uneori, şi resteiele de la plug care sunt, se zice, bune de leac. Despre cei care, sănătoşi fiind, nu voiau să meargă la Înviere, se spunea că se vor îmbolnăvi şi vor fi în nevoi până la Paştele următor.
Copiii născuţi în această noapte deosebită şi în Săptămână Luminată erau consideraţi norocoşi.
În biserică, când preotul spunea prima dată „Hristos a înviat” fetele bătrâne ziceau repede „Eu să joc înainte”, sperând să fie jucate la hore şi să se mărite o dată şi ele.
Vânătorii şi pescarii răspundeau la „Hristos a înviat” cu „Vânat (peşte) prind”. Unele fete mari veneau la biserică cu un ou roşu în sân, crezând că vor fi roşii în obraji, în timp ce altele lipeau coji de ouă roşii pe la uşile caselor, asta în speranţa că le vor călca pragul peţitorii mai degrabă.
Numai în această noapte, cârciumăresele obişnuiau să măture curtea cârciumii, în nădejdea că muşterii se vor aduna precum adună ea gunoiul cu mătura.
Spre dimineaţă, oamenii prindeau a veni spre case cu lumânările aprinse, prima oprire fiind în grajd, aici atingând capul vitelor cu păscăriţa în care se afla pasca. Apoi, în casă, se gusta câte puţin din alimentele sfinţite.
Înainte sau la sfârşitul mesei, bărbatul ciocnea un ou roşu cu nevasta, apoi cu copiii, la urmă ciocnind fiecare cu cine voia. Făcând aşa, credeau că se vor întâlni şi pe lumea cealaltă.
Cei care vroiau să fie rumeni în obraji, îşi frecau obrajii cu oul roşu pe care urmau să-l mănânce.
Bucuroşi că au mai fost părtaşi încă o dată la Învierea Domnului, oamenii se culcau liniştiţi.
Dacă se întâmpla cuiva să moară în somn, se ştia că acela va merge direct în rai, oricât de multe păcate ar fi avut, deoarece se spunea că din Noaptea Învierii şi până la Rusalii raiul este deschis, iar iadul încuiat. (Marcel Lutic, „Timpul sacru – Sărbătorile de altădată”, Editura Fundației Academice AXIS, Iași, 2006)