Boboteaza sau epifania este sărbătorită la 6 ianuarie și este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul.
Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului.
În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi
De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”.
Excepție a făcut anul 2018 care a adus temperaturi extrem de ridicate pentru această perioadă din an, la București înregistrându-se chiar și 17 grade Celsius, un record istoric de temperatură pentru ziua de 6 ianuarie.
În localitățile așezate pe malul apelor se obișnuiește că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar înghețată, după care sar câțiva flacăi curajoși pentru a o aduce înapoi.
În toate bisericile ortodoxe, preoții fac agheasmă (apă sfințită), cu care „botează” apele, oamenii, animalele și casele.
Această tradiție face parte din multe altele în legatură cu Boboteaza, încărcate de practici magice și obiceiuri agrare preluate în creștinism din tradițiile anterioare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei și a focului.
Boboteaza este astfel și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor, de forțele răului.
Acum se colindă, se prevestește cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, capătând puteri neobișnuite.
Peste obiceiurile creștine ortodoxe de sfințire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote.
Toate acestea au în general un rol de curățire și de îndepărtare a răului.
Tradiția ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fiert și să se bea vin roșu.
În unele zone din ţară există obiceiul numit Iordanela: oamenii merg la fântâni şi îşi toarnă apă pe cap, ca să fie sănătoşi tot anul.
Există şi credinţa că în noaptea de Bobotează fetele îşi pot vedea ursitul. Se spune că dacă îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi îşi pun sub pernă o crenguţă de busuioc, îşi vor visa alesul.
Se mai spune că fetele care alunecă pe gheaţă şi cad în această zi se vor mărita sigur până la sfârşitul anului. Se pare că este valabil şi pentru băieţi.
La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun.
Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.
În această zi nu se spală rufe, fiindcă toate apele sunt sfinţite, şi nu se dă nimic cu împrumut. În anumite zone se spune că nu e bine să speli nici în următoarele opt zile.
Se spune că apa sfinţită, numită agheasma mare, adusă în această zi de la biserică, e miraculoasă.
Cu doar câteva picături poţi vindeca deochiul, alcoolismul, sterilitatea sau crizele de nervi. De asemenea, se poate curăţa casa de duhurile rele.
Agheasma mare se ia dimineaţa, pe stomacul gol, timp de 8 zile, până la 14 ianuarie.
SĂRBĂTORI POPULARE ROMÂNEŞTI – BOBOTEAZA
Începând numărătoarea zilelor de la Anul Nou, 6 ianuarie este creaţia biblică a omului. Pornind de la acest mit biblic al creaţiei omului de către Dumnezeu, Părinţii Bisericii creştine au fixat dubla naştere a Pruncului Iisus: fizică şi spirituală (Botezul).
Comasarea celor două mari evenimente creştine într-o singură zi, logică din punctul de vedere al noii credinţe, a devenit, cu timpul, sursă de neînţelegere şi confuzie pentru credincioşi.
În această situaţie, teologii au găsit o soluţie de compromis: au păstrat data de 6 ianuarie pentru Botezul Domnului Iisus şi au devansat naşterea fizică cu două săptămâni, pe 25 decembrie, unde se celebra, pe atunci, moartea şi naşterea zeului iranian Mithra şi a celui carpato-dunărean Crăciun.
Translaţia datei Naşterii Domnului peste Anul Nou roman, prăznuit la Calendele lui Ianuarie (1 ianuarie) şi suprapunerea acestui eveniment creştin peste ziua de celebrare a zeilor amintiţi avea să producă un amestec greu de descifrat astăzi al sărbătorilor şi obiceiurilor creştine cu cele precreştine.
În Calendarul popular, ziua de Bobotează cuprinde elemente specifice sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou: local, se colindă; se fac şi se prind farmecele şi descântecele; se află ursitul; se fac prorociri ale timpului şi belşugului în noul an; se crede că se deschide Cerul şi vorbesc animalele, ard comorile.
O pondere deosebită o deţin însă actele rituale şi practicile magice de profilaxie şi purificare. La riturile creştine de sfinţire a apei (agheasma), la umblatul cu botezul şi aruncarea crucii în apă de către preoţi, poporul a adăugat altele noi: spălatul sau scufundarea rituală a oamenilor în apa râurilor sau lacurilor; împuşcături, strigături (Chiraleisa în nord-vestul Transilvaniei) şi producere de zgomote; aprinderea focurilor (Ardeasca în Bucovina); împrăştierea substanţelor urât mirositoare; afumarea oamenilor, vitelor şi anexelor gospodăreşti; încuratul cailor.
La această teribilă ofensivă împotriva spiritelor rele sar în ajutorul oamenilor lupii, singurele vietăţi care văd diavolii, îi aleargă şi îi sfâşie cu dinţii. De frica lupilor, dracii săreau în ape şi, după ei, bărbaţii curajoşi. Preoţii sfinţeau apele cu agheasmă şi aruncau crucea.
O practică interesantă de purificare şi alungare a spiritelor malefice este alergatul sau încuratul cailor. O dată pe an, la Bobotează, cei doi rivali calendaristici, lupul şi calul, primul stăpân peste iarnă, al doilea peste vară, luptă pentru o cauză comună: izgonirea diavolului.
Alimentele rituale specifice zilei de Bobotează sunt piftia şi grâul fiert. (Ion Ghinoiu)