31 decembrie: Tradiții și obiceiuri în Ajunul Anului Nou

Peste tot în lume, ajunul Anului Nou este însoţit de tot felul de obiceiuri şi superstiţii care trebuie respectate cu stricteţe pentru a păşi cu bine în anul care urmează.

Anul Nou este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, majoritatea tradiţiilor şi superstiţiilor care sunt legate de noaptea de Revelion şi prima zi din ianuarie se referă la a începe cu dreptul.

În ajunul Anului Nou, începând chiar de dimineaţă, se merge cu Pluguşorul şi jocurile cu măşti – capra, ursul, căluţul – obicei legat de speranţa fertilităţii, versurile făcând referire la practicile agricole şi urări de recolte bogate pentru anul care stă să vină.

Tradiţia populară spune că spiritele rele se sperie de lumină şi de zgomotele puternice.

De aceea, pe vremuri şi chiar în prezent, în unele locuri, se trosneşte din bici pentru a alunga spiritele malefice din anul care vine.

E mult mai simplu în prezent, pentru că poţi folosi petardele, pocnitorile şi artificiile.

Numărătoarea inversă pentru noul an trebuie să te prindă obligatoriu cu bani în buzunar. Astfel te vei bucura de câştiguri şi bunăstare tot anul viitor.

Nu intra în noul an cu datorii! Încearcă să scapi de ele cât mai repede cu putinţă, altfel vei avea probleme cu banii tot anul. De asemenea, nu este bine să împrumuţi bani în prima zi din an.

O altă superstiţie spune că trebuie să mănânci peşte în noaptea de Revelion ca să te poţi strecura printre probleme şi obstacole în noul an, cu agilitatea unui peşte în apă.

Tot de Revelion trebuie să porţi o haină nouă, care simbolizează schimbarea şi prospeţimea.

De asemenea, ţine ceva roşu asupra ta. Te apără de spiritele rele şi privirile malefice, exact aşa cum se spune că îi apără pe bebeluşi de deochi.

Pentru ca anul care vine să fie luminos, aprinde o lumânare sau o candelă în seara de Revelion şi las-o aprinsă până dimineaţa.

Unii oameni, foarte superstiţioşi, spun că nu e bine să speli rufe până la Bobotează, când se sfinţesc apele.

Nu folosi foarfecă şi nu tăia nimic în această zi, deoarece se spune că-ţi tai norocul.

Ca să ai linişte în suflet, dar şi în casă, în această zi nu plânge şi nu te certa.

Gurile rele spun că tot anul vei avea parte de lacrimi şi de ceartă, dacă te abaţi de la aceste reguli.

La miezul nopţii, uşile se deschid larg ca să iasă anul vechi şi să intre, cu bine şi bune, anul cel nou.

Sub vâsc sau nu, sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion, dacă doriţi să aveţi parte de afecţiune în anul ce vine.

Se mai spune că primul om care ne va trece pragul casei în prima zi din noul an ne va influenţa tot anul.

Persoanele blonde sau roşcate aduc ghinion, în timp ce cele brunete aduc noroc.

La fel, dacă această primă persoană care intră în casa ta este bărbat e cu noroc, iar dacă e femeie, poartă ghinion.

Lasă un răspuns