Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor. Este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul Iisus Hristos.
În Vinerea Mare, credincioșii obișnuiau să treacă pe sub Sfântul Epitaf care reprezintă trupul coborât de pe cruce al Mântuitorului.
Încă de dimineaţă, credincioşii mergeau la biserică cu flori pentru Iisus şi pentru a trece de trei ori pe sub masa cu Sfântul Epitaf, gest ce semnifică patimile Mântuitorului atunci când şi-a cărat în spate propria cruce pentru răstignire. Fiecare creştin, înainte de a trece pe sub masă, aşeza florile pe Epitaf.
Seara se săvârșește Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
Tradiția mai spune că în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet.
Cei care lucrează în sectorul agricol trebuie să evite a merge pe câmp şi a semăna sau a efectua alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă deoarece tot ceea ce este se seamănă nu rodeşte.
În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare.
Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.
În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.
În Vinerea Mare nu trebuie să spălăm: fie că vorba de spălatul manual al hainelor, fie de simpla punere a hainelor în maşină de spălat.
De asemenea, nu se coase şi nu se face curăţenie.
Ouăle nu se vopsesc în Vinerea Mare. Gospodinele sunt sfătuite să vopsească ouăle fie în Joia Mare, fie sâmbăta, înaintea Paştelui, în niciun caz în Vinerea Mare.
În unele zone se dă cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli, trăznet şi animale sălbatice. Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că va fi an mănos.
Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli, dacă merg la frizer. – notează observator.tv
O datină străveche din Vinerea Mare este cea a scăldatului, care spune că cel care se va scufunda în apă rece de trei ori va fi sănătos pe tot parcursul anului. Cei mai mulţi se îmbăiază în această zi pentru a nu se prinde de ei, în decursul anului, bube, friguri sau alte boli.
DIN CULTURA ȘI TRADIȚIILE POPULARE ROMÂNEȘTI – VINEREA MARE ȘI MIELUL DE PAȘTI
În comunităţile tradiţionale se considera că Vinerea Mare deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând astfel fără protecţie divină.
Se spunea că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obişnuite, denumirea Vinerea Seacă fiind explicată prin postul negru pe care mulţi oameni obişnuiau să-l ţină acum.
Cei care aveau bube, obişnuiau ca acum, înainte de răsăritul Soarelui, să se spele într-o apă curgătoare fără a fi văzuţi de nimeni.
Se credea că făcând aşa le vor seca bubele! Cei care nu îndrăzneau să intre în apă, îşi turnau câteva cofe de apă în cap.
Despre oamenii care nu lucrau deloc în Vinerea Mare se credea că nu vor mai avea dureri de cap şi vor avea noroc până la Paştele următor.
În plus, vor afla când vor muri cu trei zile înainte.
Pe de altă parte, se credea că o ploaie în această zi prevesteşte un an mănos, în timp ce o zi fără ploaie anunţă un an sec, adică secetos.
Vinerea Mare era o zi specială și pentru gușați. Dacă vor ca guşa să nu le crească mai mare ar trebui ca înainte de răsăritul Soarelui să caute ciolane în preajma localităţii în care trăiesc. Potrivit obiceiului, cu primul ciolan găsit se freacă puţin guşa, apoi se loveşte mai tare, spunându-se: „Vinerea Seacă / Guşă seacă!”. Se continua căutarea până se mai găseau alte două oase, făcându-se acelaşi lucru ca la primul os.
Referindu-ne la mielul sacrificat de Paşti, putem spune că civilizaţiile arhaice au văzut în oaie un animal sacru, simbolistica oii trimiţându-ne la blândeţe, puritate şi inocenţă, aceste atribute regăsindu-se cu atât mai mult la puiul oii.
Unele credinţe amintesc de aceste atribute. Astfel, se credea că mielul se naşte negru în preajma solstiţiului de iarnă şi se albeşte din ce în ce mai mult până devine, primăvara, imaculat.
Potrivit unei alte credinţe, sufletele celor nevinovaţi se prefăceau după moarte în oi sau în miei. În sfârşit, românii obişnuiau să îngroape oasele rămase după mâncarea fripturii de miel lângă un măr sau un păr sănătos, în speranţa că toată familia va fi sănătoasă până la Paştele viitor.
Cum a ajuns acest animăluţ nevinovat să fie sacrificat de Paşti? Ei bine, oaia era considerată un animal solar, iar, în preajma echinocţiului de primăvară, Soarele este într-o luptă dramatică cu forţele ostile ale anotimpului rece. Oamenii de altădată doreau să ajute Soarele în lupta sa. Un ajutor consistent era tocmai sacrificarea zeului-miel, prin acest sacrificiu crezându-se că Soarele biruie definitiv şi aduce anotimpul cald.
Creştinismul a preţuit atât de mult simbolistica mielului încât, timp de vreo șase sute de ani, însuşi Domnul Iisus a fost reprezentat simbolic sub chipul unui miel.
Deşi în anul 692 s-a renunţat oficial la acest lucru, mielul a rămas până azi ca o imagine a Domnului.
Creştinii consideră că prin sacrificarea mielului la Paşti se biruie moartea sau puterile răului, aceste sacrificii amintind invariabil de sacrificiul Domnului Hristos.
Rezumând, sacrificarea şi consumarea rituală a mielului nu reprezintă altceva decât triumful înnoirii, victoria anuală a vieţii asupra morţii. (Marcel Lutic, „Timpul sacru – Sărbătorile de altădată”, Editura Fundației Academice AXIS, Iași, 2006)