Ziua de 24 iunie este o zi specială în care sărbătorim Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor şi sub denumirea de Sânziene.
Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar.
Sărbătoarea Sânzienelor marcheză în calendarul popular începutul verii, la 3 zile după solstiţiul de vară, şi i se mai spune de aceea şi Cap de vară, e celebrată din vechime si figurează şi în calendarul ortodox.
Sărbătoarea ar avea la origine un cult geto-dacic stravechi al Soarelui, Sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlantuite într-o hora.
Sau, după alte opinii, un cult închinat Dianei, zeiţa romane a vânătorii, ar sta la baza acestei sărbători.
Numele sărbătorii ar putea deriva din Sancta Diana, ce s-a transformat ulterior în Sânziana, sau Sanctus Dies Johannis, adică ziua Sfântului Ioan de vara.
Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, aici, cel mai adesea, dansând.
Sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac.
Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc.
În popor se crede că în Noaptea Sânzienelor, zânele umblă pe pământ sau plutesc prin aer şi împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile oamenilor, apără semănăturile de grindină.
Se spune că ar fi de ajuns ca oamenii să le nesocotească ziua, acţiunile lor benefice transformându-se radical, aceste zâne devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii.
În preajma sărbătorii Sânzienelor abundă practicile premaritele, fetele mari având obiceiul să arunce o cunună de flori de sânziene pe acoperişul casei.
Cununa rămasă pe acoperiş era un motiv de mare bucurie pentru fata care o aruncase, aceasta aşteptându-se la un măritiş grabnic, poate chiar în acel an.
Cununa căzută era aruncată încă de câteva ori, pentru ca fata măcar să ştie câţi ani mai are de aşteptat.
Alte fete mari puneau sânziene sub pernă, acest fapt atrăgând, se zice, visarea ursitului. Dacă nici aşa nu le apărea ursitul, atunci, a doua zi, spre a fi măcar privite, fetele îşi prindeau buchete de sânziene în păr sau le puneau în sân.
În dimineaţa zilei de 24 iunie multe fete obişnuiau să se scalde în rouă, această adevărată apă divină. însă, pentru ca acest scăldat ritual să aibă efectul scontat, trebuiau respectate anumite condiţii.
Astfel, în zori, din locuri necălcate, babele strângeau roua sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă. În drum spre casă, babele nu vorbeau deloc şi, mai ales, nu trebuiau să întâlnească pe nimeni.
Dacă toate acestea erau împlinite, despre cine se spăla cu rouă aceea se spunea că va fi sănătos şi drăgăstos peste an.
Practicile legate de cunună, aprinderea unei torţe de către flăcăi, torţă numită Făclia de Sânziene, face ca această sărbătoare să fie una solară, a Soarelui.
Nu întâmplător, se crede că astrul zilei se află acum la „o mare răscruce”, în dimineaţa Sânzienelor spălându-şi faţa, jucându-se pentru câteva clipe şi apoi odihnindu-se.
CUNUNA DE SÂNZIENE, SUBSTITUT AL ZEIŢEI AGRARE
Coroana împletită din floarea de sânziană (drăgaică) şi din spice de grâu în dimineaţa zilei de Sânziene sau de Drăgaică (24 iunie) este substitutul fitomorf al zeiţei agrare.
Această efigie divină are puteri miraculoase: purtată pe cap de o fecioară în ceremonialul numit Dansul Drăgaicei simbolizează zeiţa agrară.
Agăţată la fereastră, în stâlpii porţilor, în crucile din hotar şi din cimitir are funcţia apotropaică de apărare a oamenilor, animalelor şi holdelor de stihiile naturii (grindină, furtună, vijelie, inundaţie).
Aruncată pe acoperişul casei sau al şurii indică, prin anume semne, dacă cel căruia i-a fost menită sau cel care a confecţionat-o sau a azvârlit-o va trăi sau va muri, dacă fata se va căsători în cursul anului şi cum îi va fi ursitul (tânăr sau bătrân, frumos sau urât), dacă va fi sănătos sau bolnav, dacă va avea noroc sau pagubă în casă.
Cununa de Sânziene care împodobeşte capul Drăgaicei în timpul dansului său nupţial are aceeaşi semnificaţie ca şi colacul din făină de grâu pus de naşă pe creştetul miresei în timpul colăcăriei (înainte de pornirea alaiului nunţii la biserică) şi cu cununile împărăteşti puse de preot pe capul mirilor în timpul cununiei creştine.
În toate cazurile se realizează transferul fertilităţii de la un substitut al sacrului (colacul, cununa) la mire şi mireasă.
Împletirea Cununii de Sânziene şi obiceiurile legate de acestea au fost atestate la românii de pretutindeni.