24 iunie. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)

Sărbătoarea închinată cinstirii Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi numită în popor  Sânziene sau Drăgaica este prăznuită în Biserică începând cu secolele 4-5 şi este în strânsă legătură cu sărbătoarea Naşterii Domnului, Crăciunul, pe care o precede cu 6 luni, scrie Ziarul Lumina.

Astfel, Sfinţii Părinţi arată că au ţinut cont de relatarea Sfântului Evanghelist Luca pentru a fixa data acestei sărbători, de unde ştim că Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut cu 6 luni înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

„Evenimentul biblic pe care-l sărbătorim în fiecare an la 24 iunie s-a petrecut în Ţara Sfântă. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că în timpul regelui Irod trăia un preot Zaharia, „din ceata preoţească a lui Abia”, care era căsătorit cu Elisabeta, „din fiicele lui Aaron”, adică din seminție preo­­țeas­că iudaică.

Din Evanghelia de la Luca ştim că „erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amân­doi erau înaintaţi în zilele lor” (Luca 1, 6-7).

În timp ce Zaharia slujea la Templul din Ierusalim, are parte de o anghelofanie şi primeşte vestea de la Arhanghelul Gavriil că rugăciunea lui a fost ascultată şi Elisabeta,

 » Citește tot articolul pe Rostonline.ro

Lasă un răspuns