În data de 14 octombrie a fiecărui an, credincioşii o prăznuiesc pe Sfânta Parascheva, considerată ocrotitoarea Iaşului şi a Moldovei.
Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea în satul Epivata din Tracia, într-o familie de creştini bogaţi.
Fiind o fire foarte evlavioasă, mergea de fiecare dată când se ivea ocazia la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu împreună cu mama sa. La vârsta de 10 ani, într-o zi, când era în biserică, a auzit o frază din Evanghelie: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine şi să ridice Crucea sa şi să urmeze Mie„.
Parascheva a hotărât să facă întocmai, iar, ieşind din biserică, a văzut un om sărac şi i-a cerut hainele, dându-i-le în schimb pe ale ei. Ulterior, a decis să se retragă în pustietate, spre ţinutul Pontului, nu înainte de a sta cinci ani la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea.
De acolo a pornit spre Ţara Sfânta pentru a trăi restul vieţii sale acolo. De la Constantinopole a decis să meargă la Epivat, fără a spune credincioşilor cine este cu adevărat şi de unde vine.
Aici a murit şi a fost îngropată ca o străină.
În anul 1641, în data de 13 iunie, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi.
Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice
Tradiţii şi obiceiuri
În credință populară Sfânta Parascheva este numită „Vinerea Mare de Toamna” sau „Vinerea celor 12 vineri”. Onomasticul grec „paraskevi” înseamnă „a cincea zi a săptămânii, vineri”.
În această zi, pe lângă faptul că se ține post, nu se munceşte şi, în tradiţia românească, este ziua în care se prezice starea vremii.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este cinstită că fiind aducătoare de ploi mănoase, îmbelșugătoare de roade bune, veselitoarea plugarilor.
Ca ocrotitoare a apelor, chipul ei apărea adesea lângă râuri sau fântâni, iar apa respectivă devenea tămăduitoare. Din acest motiv există obiceiul, în unele locuri, să se așeze icoană Sfintei Parascheva lângă fântâni și izvoare.
În popor se spune că Sfânta Parascheva îi fereşte pe oameni de boli, de grindină, trăsnet şi pe copii îi apără de deochi.
De Sfânta Parascheva nu se lucrează, nici la serviciu şi nici acasă, pentru a te feri de bolile de ochi şi durerile de cap; La ţară, bătrânii nu făceau nici focul de Sfânta Parascheva.
De Sfânta Parascheva nu se spală şi nici nu se coase, altfel te alegi cu negi la mână, spune o vorbă din popor. Fetele, care doresc să respecte tradiția, țin cont de această superstiţie pentru a rămâne cinstite, iar bătrânii, pentru belşug. Sfânta apare în vise şi împărtăşeşte leacuri populare celor bolnavi sau îi atinge cu toiagul pe cei care nu respectă avertismentele ei. – notează Libertatea.
De Sfânta Parascheva se poate prezice vremea. Astfel, dacă ziua de 14 octombrie este frumoasă sau mohorâtă, tot aşa vor fi şi celelalte sărbători de peste an. Iar dacă zilele de toamnă de până acum nu au fost ploioase, este semn că iarna se va lăsa curând.
Ciobanii, dimineața, caută să vadă cum s-au culcat oile: dacă stau grămada, iarna va fi grea; dacă stau împrăștiate, va fi ușoară.
DIN CREDINŢELE POPULARE ALE ROMÂNILOR DE ALTĂDATĂ – DE LA SFÂNTA VINERI LA SFÂNTA PARASCHIVA (14 octombrie)
Sărbătoarea Sfintei Vineri, ţinută cu mare dragoste în spaţiul românesc, provine din cultul zeiţei romane Venera (latinescul venere însemna „ziua săptămânii dedicată lui Venus”), nimeni alta decât zeiţa frumuseţii şi a dragostei din mitologia romană.
Până în veacul al XlX-lea, sărbătoarea era numită Vinerea Mare de Toamnă sau Vinerea celor 12 Vineri, aceste denumiri folosindu-se chiar dacă sărbătoarea cădea în oricare altă zi a săptămânii.
Auzindu-se de minunile săvârşite de moaştele Sfintei Paraschiva, aduse de domnul Vasile Lupu la Iaşi în 1641, sărbătoarea a mai fost numită şi Sfânta Vineri de la Iaşi, extrem de rar spunându-se altădată că pe 14 octombrie este sărbătoarea Sfintei Paraschiva. În fond, nu e nimic greşit, din moment ce onomasticul grec paraskevi nu înseamnă altceva decât „a cincea zi a săptămânii”.
Sfânta sau Maica Vineri era personificarea zilei de vineri. Această zi, sub influenţa creştinismului, a devenit cea mai importantă zi a săptămânii, evident după duminică.
Sub chipul sfintei se ascund două personaje diametral opuse: o sfântă creştină, diurnă, preponderent benefică, şi una nocturnă, cu precădere demonică (apropiată structural de Joimăriţa sau de Baba Cloanţa). Era socotită stăpână peste lumea femeilor, activităţile acestora, în special torsul, fiind riguros „controlate” de către sfântă.
Apărătoare a călătorilor, animalelor şi păsărilor, Sfânta Vineri dăruia, se zice, frumuseţe fetelor; apărea adesea în vis femeilor, spunându-le diverse leacuri băbeşti. Se pare că pe vremuri era cea mai importantă divinitate a femeilor, cele măritate fiind sub protecţia ei directă.
Tocmai de aceea, în nici o vineri din an, inclusiv pe 14 octombrie, femeile nu aveau voie să toarcă, să spele rufe sau să prepare pâine. Despre femeile care îndrăzneau să coasă sau să toarcă pe 14 octombrie se credea că vor face negei pe mâini.
Se mai spune că femeile care se încumetau la aceste activităţi prohibite erau orbite de către Sfânta Vineri sau erau lăsate văduve, sfânta fiind văduvă.
Dintre celelalte activităţi interzise amintim: spălatul pe cap (făceai viermi!), împrumutatul din casă (seca sporul casei!), petrecerile şi „amestecătura trupească”!
În schimb, erau recomandate, mai ales în Vinerea Mare, descântatul („seacă puterea bolii şi dă îndărăt”) şi dereticatul prin casă.
Îndeobşte, în Vinerea Mare se ţinea, în special de către femei, post. Uneori, se făceau şi praznice, dându-se de pomană colaci şi mere.
Prin unele locuri se alegeau turmele şi se dădeau berbecii în oi, obicei numit Nunta Oilor, fiind, uneori, şi zi de soroc pentru ciobani şi pândari.
În general, oamenii nu lucrau „fiind rău de trăsnet, de grindină, de boli de ochi şi de cap”. Mulţi oameni îşi întorceau carul cu proţapul spre fundul ogrăzii, semn că se apropia iarna, apoi plecau prin târguri pentru a-şi cumpăra îmbrăcăminte groasă. De altfel, exista credinţa că la Vinere Mare îşi cumpără cojoc şi Sfântul Soare. Dimineaţa, ciobanii urmăreau oile, sperând că se vor împrăşti semnul acesta indicând că urma o iarnă blândă.
Aşadar, în „spatele” Sfintei Paraschiva se află Sfânta Vineri din credinţele românilor, popularitatea de care bucură astăzi Sfânta Paraschiva datorându-se, în bună măsură, şi înaintaşei sale mitice. (etnolog Marcel Lutic)
SĂRBĂTORI POPULARE – VINEREA (VENERA) MARE. NUNTA OILOR
Sărbătoarea populară din Vinerea Mare este dedicată reprezentării mitice cu acelaşi nume, Sfânta Vineri, identificată în Panteonul roman cu Zeiţa Venera, iniţial protectoare a vegetaţiei şi fertilităţii.
La latitudinea geografică a României ciclul de reproducere al ovinelor şi caprinelor poate debuta primăvara sau toamna. Din motive economice, ciobanii vărează turmele de oi separat de berbeci până la Vinerea Mare, uneori până la Arhangheli (8 noiembrie). Aceste zile de slobozire a berbecilor în turmele de oi pentru împerechere se numesc Nunta Oilor sau Năpustitul Berbecilor (Arieţilor). Astfel, mieii şi iezii fătaţi primăvara prind sezonul călduros şi abundent în hrană pentru a se pregăti de iarnă.
De la Vinerea Mare, după o perioadă de gestaţie de aproximativ 21 de săptămâni, mieii şi iezii sunt fătaţi în luna martie, când timpul dă vizibile semne de încălzire. Înţărcatul, separarea mieilor şi a iezilor de oi şi capre pentru a se hrăni singuri, avea loc la Sângiorz.
Reproducţia ovinelor şi caprinelor împarte anul pastoral în două anotimpuri perfect egale: un sezon fertil (împerecherea, gestaţia, fătatul şi înţărcatul puilor), între Sâmedru şi Sângiorz, şi un sezon steril, când animalele se hrănesc bine pentru a supravieţui capriciilor iernii, între Sângiorz şi Sâmedru.
Biserica de rit oriental a suprapus peste ziua de celebrare a Zeiţei Venera prăznuirea personajului creştin Cuvioasa Parascheva. După modelul Fecioarei Maria, care este numită în Calendarul popular Sântămăria Mare, Zeiţa Venera devine şi ea Vinerea (Venera) Mare.
Sunt argumente etnologice că marele pelerinaj la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi cu hramul Cuvioasei Parascheva (14 octombrie), care adună astăzi zeci de mii de credincioşi, reprezintă o replică târzie a cultului creştin la cel închinat Zeiţei Mumă de origine preistorică, prezentă în Calendarul popular sub diferite nume (Maica Precista, Dochia, Zâna Bătrână, Muma-Pădurii, Vinerea Mare). Aceasta este invocată pentru tămăduirea bolilor, căsătoria fetelor, naşterea copiilor. Vinerea Mare este o sărbătoare cu dată fixă şi poate cădea în oricare altă zi a săptămânii.