10 aprilie. 110 ani de la nașterea părintelui Ilie Cleopa, unul dintre cei mai mari duhovnici români

Duminică, 10 aprilie, se împlinesc 110 ani de la nașterea părintelui Ilie Cleopa, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiți duhovnici români.

Părintele Ilie Cleopa, arhimandrit şi duhovnic la Mănăstirea Sihăstria, (din botez Constantin), s-a născut la 10 aprilie 1912, în Suliţa, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru şi Ana Ilie, notează Agerpres.

Din cei zece fraţi, cinci au intrat în mănăstire. După ce a rămas văduvă, în 1943, mama părintelui Cleopa a fost adusă la mănăstire şi apoi tunsă în monahism la Agapia Veche în anul 1947, sub numele de Agafia. De aici a plecat la Domnul după mai bine de douăzeci de ani, în toamna anului 1968.

Părintele Ilie Cleopa a făcut școala primară de şapte clase în satul natal. A intrat frate în Schitul Sihăstria din 1929 şi a fost călugărit la 2 august 1937, primind numele de Cleopa.

La dorinţa protosinghelului Ioanichie Moroi, monahul Cleopa a fost numit egumen interimar al Schitului Sihăstria, în 1942. În această ascultare a slujit aproape 13 ani, timp în care şi-a făcut singur un program de studiu intens, împrumutând cărţi din biblioteca Mănăstirii Neamţ,

 » Citește tot articolul pe Rostonline.ro

Lasă un răspuns