Vineri seara se încheie alegerile pentru desemnarea președintelui USR PLUS. Majoritatea participanților vor vota online – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    Viitorul președinte al USR PLUS va fi ales între Dacian Cioloş şi Dan Barna, cei doi rămânând în competiție după primul tur, încheiat pe 23 septembrie, transmite Agerpres.

    Prin opţiunea online în cadrul primului tur, și-au exprimat printr-o platformă securizată, 32.815 dintre cei 44.114 membri cu drept de vot (reprezentând 74,4% din total). La momentul respectiv, Dacian Cioloş a obţinut 15.111 voturi (46%), Dan Barna 14.404 voturi (43,9%), iar Irineu Darău 3.300 de voturi (10,1%).

    Rezultatul scrutinului online urmează să fie validat de Congresul USR PLUS, care va avea loc în zilele de 2 şi 3 octombrie, la Romexpo, în Bucureşti.

    „La congresul USR PLUS participă doar persoane vaccinate, conform unei decizii din iulie a Biroului Naţional, dar în având în vedere situaţia epidemiologică şi restricţiile de organizare a evenimentelor publice, USR PLUS îşi asumă respectarea regulilor şi a decis organizarea congresului în sistem hibrid”, reiese dintr-un comunicat USR PLUS.

    În prima zi a congresului vor fi prezenţi la Romexpo copreşedinţii USR PLUS, membrii Biroului Naţional, echipele care candidează la Biroul Naţional şi care vor susţine prezentări, invitaţi internaţionali, comisia electorală, staff-ul tehnic şi presa. În sală vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanţare socială şi vor purta mască obligatoriu. Cei 1200 de delegaţi care vor vota în cadrul congresului componenţa noului Biroul Naţional vor veni la locul respectiv împărţiţi pe fluxuri orare pentru a-şi exercita votul, menţionează sursa citată

    În a doua zi a congresului, 3 octombrie, dezbaterile privind modificarea statutului USR PLUS vor avea loc într-o şedinţă exclusiv online.


    Distribuie acest articol!