Un elev de la școală din București s-a aruncat pe geam, de la o înălțime de cinci metri

„O joacă obișnuită”, cum susține Ionel Puşcaş, inspector general ISMB, se putea transforma într-o adevărată tragedie. Un elev de clasa a șasea, de la școala „George Bacovia”, din București s-a aruncat de la etaj, chiar sub privirile și încurajările colegilor săi. Nimeni nu a încercat să-l oprească, ba chiar l-au încurajat și l-au filmat cu telefoanele mobile. Copilul a căzut de la o distanță de cinci metri, chiar în curtea interioară a școlii, în timpul pauzei. 

incaltaminte de copil

Aparent, elevul era victima bătăilor și umilințelor constante din partea colegilor de clasă de mai mult timp, ceea ce l-a determinat să-și pună viața în pericol. Acesta a fost transportat de urgență la spitalul Marie Curie și, conform medicilor, a scăpat ca prin urechile acului, doar cu ceva leziuni minore. 

O joacă obişnuită… Ce sa va zic…a avut o stare de nervi. Nu neapărat s-a certat cu un elev, a evocat că a băut o … Cola. Pur şi simplu a fugit şi a sărit pe geam„, spune Ionel Puşcaş, inspector general ISMB. 

Elevul este îngrijit acum la Spitalul de Psihiatrie din București unde, din păcate, au ajuns tot mai mulți copii în ultima perioadă. Conform unui studiu desfășurat de Salvați Copiii, unul din doi adolescenți primește diagnosticul de anxietate și aprioximativ 90% dintre elevi sunt în prezent afectați de pandemie, de programul online și de reintegrarea în colectivitate. 

La peste 500 de elevi, este nevoie de un al doilea consilier şcolar, peste o mie, este nevoie de al treilea consilier şcolar. Am făcut aceste calcule, începem demersurile pentru finanţare„, declara în urmă cu ceva timp Sorin Cîmpeanu, ministrul educației. Din păcate, în prezent, în școlile din România există un consilier la 1300 de elevi. 

 » sursa: qbebe.ro