Trei români au încercat să păcălească un englez pentru a-i cumpăra mașina mai ieftin. Ce i-au făcut unui Audi A5

Trei români au devenit vedete în presa britanică, după ce au încercat să păcălească un englez să le vândă o maşină Audi A5 la preţ mai redus.

Potrivit publicaţiei The Sun, incidentul s-a petrecut săptămâna trecută în localitatea Tiptree, Essex. Un bărbat şi-a scos la vânzare maşina la preţul de 7.000 de lire sterline, iar sâmbăta trecută au ajuns la el acasă trei români care s-au arătat interesați de autoturism.

În timp ce britanicul, în vârstă de 34 de ani, prezenta autoturismul şi caracteristicile sale, unul dintre români i-a atras atenţia că roata de rezervă are o problemă şi l-a chemat lângă el, în spatele maşinii, pentru a-i arăta.

În timp ce englezul îi explica românului că totul este în regulă, un altul, aflat în faţa capotei a turnat ulei, dintr-un flacon de suc, în compartimentul în care se afla antigelul, lichidul de răcire, făcând, astfel, ca maşina să scoată un fum dens. Totul, pentru a cere apoi un preţ mai mic pentru o presupusă defecţiune a motorului.

„Nu era nimic în neregulă cu roata şi m-am dus să-i arăt. Şmecheria lor, după ce au turnat ulei, era ca apoi să spună că este arsă garnitura de chiulasă şi apoi să-mi ofere o nimica toată pe maşină, deşi era într-o stare perfectă de funcţionare. Nu-mi vine să cred că au avut tupeul să facă asta chiar în faţa casei mele” a mai spus englezul.

Manevra celor trei a fost văzută de soţia englezului, aflată la fereastră, care şi-a dat seama de escrocherie şi i-a atras atenţia acestuia, strigând. În acel moment, cei trei români au fugit în maşina argintie cu care au venit, a povestit ulterior britanicul pentru The Sun.

Omul a pornit apoi motorul mașinii,

 » sursa: ebihoreanul.ro