Sorin Mateescu (AUR): Vom avea o lună iulie de foc cu proteste și greve. Românii nu mai pot fi amăgiți cu promisiuni

Mandatul de premier al liderului PSD, Marcel Ciolacu, începe cu o lună de foc – sunt anunțate proteste în sănătate și transporturi, semn că românii resimt din ce în ce mai tare povara inflației și a creșterii de prețuri în general. Oamenii nu mai pot fi amăgiți cu promisiuni, iar acest lucru înseamnă că urmează o perioadă dificilă pentru Guvernul Ciolacu, a afirmat senatorul AUR Sorin Mateescu într-o declarație politică.

Senatorul a remarcat că liberalii sunt absenți, de parcă nici nu ar fi parte din alianța de guvernare. „Asistăm de vreo câteva săptămâni la o tăcere muribundă din partea PNL și de lipsă de forță politică din partea celui care ar trebui să fie candidatul liberalilor la alegerile prezidențiale. Domnul Ciucă parcă demonstrează că este subalternul domnului Ciolacu, sau poate cine știe deja s-a stabilit ca liderul PSD să fie și candidatul liberalilor la prezidențiale”.

Cu sau fără cooperarea PNL, Guvernul Ciolacu va trebui să facă față sezonului grevelor – indicatele din sănătate și transporturi transmit mesaje privind situația salarizării din aceste sisteme, precum și infrastructura spitalelor și a căilor ferate. Urmează o lună de foc pentru alianța PSD-PNL.

În acest context, senatorul AUR Sorin Mateescu atrage atenția Guvernului că românii nu mai au răbdare să mai asculte aceleași promisiuni și să aplaude politicienii la inaugurarea unui pod construit peste Dunăre.

„Dragi colegi social-democrați, tăierea de panglici la lansarea de sectoare de sensuri giratorii, porțiuni de șosele de centură sau finalizarea parțiala a ansamblului ce reprezintă podul de peste Dunăre de la Brăila, nu va ține de foame pentru românii afectați de prețurile explozive la utilități și alimente, nici repararea haosului din sistemul public unde sunt cheltuite fonduri pe angajări de rude ale politicienilor social-democrați și liberali, precum și nici reformarea statului român, primul pas fiind eliminarea reală a pensiilor speciale, nu repetarea iar a anulării pensiilor parlamentarilor, care au efecte doar de imagine și nu vor crește veniturile la bugetul de stat. Propunerea este bună dar prea puțin și nu realizează o reformă reală a sistemului de pensii.

Vom vedea pe viitor dacă promisiunile actualului premier sunt doar mesaje electorale pentru viitoarea campanie la prezidențiale sau doar un mod al său și al partidului pe care îl coordonează pentru a prosti încă câțiva ani pe românii naivi și săraci”, a mai spus Sorin Mateescu.