Sorin Lavric (AUR): Consiliul Naţional Secuiesc a cerut autonomia teritorială a așa-zisului Ținut Secuiesc în cadrul „focurilor de veghe” – MAI susține că aceste manifestări nu reprezintă o amenințare

Senatorul AUR Sorin Lavric a solicitat Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să demareze o anchetă, în contextul în care, pe teritoriul țării noastre, se desfășoară tot mai des acțiuni ce reprezintă un atentat la integritatea teritorială. La sfârșitul lunii octombrie 2022, Consiliul Naţional Secuiesc a cerut autonomia teritorială a așa-zisului Ținut Secuiesc în cadrul unui focurilor de veghe organizate în mai multe localități din Harghita şi Covasna – iar această solicitare nu este singulară.

Sorin Lavric consideră că pasivitatea autorităților statului român față de aceste evenimente este inacceptabilă. Senatorul a subliniat că AUR a atras atenția în repetate rânduri cu privire la acest tip de acțiuni ce subminează integritatea statului român și a sesizat Ministerul Afacerilor Interne în vederea demarării unei anchete în acest caz.

În ciuda avertismentelor, autoritățile statului tratează această problematică superficial, minimizând gravitatea acestor manifestări.

Astfel, ca urmare sesizării înainte de către Sorin Lavric, MAI a precizat că, potrivit datelor puse la dispoziţie de către Inspectoratul General al Poliţtei Române, „manifestările organizate în judeţul Covasna de către reprezentanţii unor formaţiuni politice au fost aprobate de comisiile de avizare a adunărilor publice şi s-au încadrat în limita legalităţii impuse de normele juridice în vigoare”.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Covasna au urmărit respectarea de către toţi cetățenii a prevederilor legale în vigoare, a drepturilor şi obligaţiilor consimțite în Constituția României. MAI a precizat că manifestările organizate în județul Harghita la sfârșitul lunii octombrie „au prezentat un grad redus de risc în planul ordinii şi siguranței publice”.