Situația apei potabile din România, subiect de discuție în cadrul emisiunii „George Simion LIVE” ~ InfoPrut

În cadrul emisiunii „George Simion LIVE” de la 10TV a fost abordat subiectul apei potabile din România. Victor Nae a vorbit despre măsurile pe care le-a implementat și propus pentru apă de calitate, dar și despre rolul Asociației „Apa pentru toți”.

„Apa pentru toți, asociația pe care am înființat-o, a fost un răspuns la modul în care autoritățile la momentul acela se implicau în a realiza un preț corespunzător la apă. Atunci mi-am dat seama că la nivel național și zonal nu există o asociație, cineva care să vină să spună că da, într-adevăr, apa este la un preț corect sau că apa este de o bună calitate. Și atunci am înființat această asociație și rugămintea mea este ca în această perioadă cât stăm acasă să încercăm să ne gândim și la acest aspect- oare apa pe care o primim de la robinet este potabilă? avem încredere să o consumăm? și dacă nu avem, ce facem pentru acest lucru?”, a subliniat Nae.

Din punctul său de vedere, ar trebui să existe voluntari în echipe județene, locale sau naționale, să beneficieze de specialiști care să facă probe de laborator în momentul în care ceva nu este în regulă.

„Fiecare grup în interiorul asociației să acționeze, să facă demersuri către societatea de distribuție, să informeze cetățenii, și în momentul în care societatea nu controlează calitatea apei, atunci să acționeze și în instanță. Dar pentru asta trebuie să conștientizăm. Trebuie să ne asigurăm ca apa pe care o consumăm este o apă de bună calitate. Rog membrii AUR să încerce să gândeasca cum s-ar putea face. Apă pentru toți și toți pentru apă”, a mai menționat acesta.

De asemenea, George Simion, copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a asigurat românii că se vor da soluții pentru ca apa să fie de bună calitate, la fel cum trebuie să fie și alimentele.

Preluat: https://infoprut.ro/60186-situatia-apei-potabile-din-romania-subiect-de-discutie-in-cadrul-emisiunii-george-simion-live.html

Lasă un răspuns