Se dă PLAY la pandemie: Scenariile DELTA ale ministrului Sănătății

Distribuie acest articol!


    Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri seară, că numărul cazurilor de COVID-19 va creşte în perioada următoare, urmând să ajungă la 1.500 pe zi, iar valul patru va fi al celor care nu s-au vaccinat încă. De asemenea, Ioana Mihăilă a declarat că, având în vedere modul în care evouează pandemia de COVID-19, relaxările ar trebui să continue pentru persoanele vaccinate, în timp ce, pentru cei care nu s-au vaccinat încă, ar trebui să existe restricţii în continuare, mai ales în spaţiile publice închise cum sunt mall-urile. Un set de măsuri în acest sens va fi discutat în coaliţia de guvernare.

    ”În acest moment, lucrurile încă arată bine, dar numărul cazurilor de infecţie cu COVID-19 este în creştere. Săptămâna aceasta am primit o estimare, un raport de la INSP, unde au fost prezentate patru scenarii, în funcţie de rapiditatea cu care creşterea cazurilor se poate instala. În scenariul cel mai pesimist, aşa cum a declarat şi colonelul Gheorghţă, ne putem aştepta la o creştere rapidă a cazurilor, ajungând până în 15 septembrie să avem peste 1.500 de cazuri pe zi.

    Raportul INSP calculează şi nevoile de resurse în ceea ce priveşte  numărul paturilor şi se estimează că în plin val paru pandemic s-ar putea să fie nevoie de 500- 500 şi ceva de paturi de ATI. Astea sunt estimări, urmează să vedem ce se întâmplă şi depinde cum ne vaccinăm de acum încolo”, a declarat Ioana Mihăilă, la B1 TV, vineri seară. 

    Întrebată de ce coincide debutul valului patru cu finalul concediilor, Ioana MIhăilă a declarat că este o perioadă luată în calcul de INSP. ”Este perioada luată în calcul INSP, nu cred că poate să estimeze ce se poate întâmpla în noiembrie sau decembrie”, a declarat Ioana Mihăilă. Ministrul a explicat că cei nevaccinaţi sunt cei mai expuşi riscului de a se îmbolnăvi. 


    Distribuie acest articol!