Românii, amendați în masă la ordinul lui Cîțu prin brațul armat al MAI

Ministerului Afacerilor Interne a dispus măsuri de intensificare a verificărilor și controalelor privind respectarea regulilor și restricțiilor stabilite pentru limitarea evoluției îmbolnăvirilor cu COVID-19, precum și măsuri specifice în vederea asigurării fluidizării circulației rutiere și prevenirii evenimentelor rutiere.

Vineri, 26 martie începând cu ora 17.00, în municipiul București și zonele urbane unde s-au înregistrat aglomerări de persoane, pe principalele artere de circulație rutieră și pe arterele de circulație către stațiunile montane și zone de atracție turistică, pe cele 73 de pârtii de schi funcționale și în zonele din proximitatea acestora s-a acționat cu efective mărite pentru fluidizarea circulației rutiere în special în intersecțiile cunoscute pentru crearea de ambuteiaje sau cu circulație îngreunată, precum și în vederea asigurării respectării regulilor și restricțiilor stabilite pentru limitarea evoluției îmbolnăvirilor cu COVID-19.

În Capitală s-a acționat cu 943 lucrători MAI pe tură, cu 411 mai mult față de o zi curentă, din care: 645 polițiști, 278 jandarmi și 20 polițiști de frontieră, fiind constituite:

  • 33 de filtre rutiere;
  • 41 dispozitive de fluidizare a circulației;
  • 11 echipe de verificare și control a operatorilor economici, în special din domeniul HORECA;
  • 11 echipe de verificare și control în parcuri și zone de agrement aglomerate.

Au fost executate 30 acțiuni punctuale, fiind verificați 21 operatori economici ( 4 terase, 12 restaurante etc), din care 20 de operatori economici au fost identificați că nu respectă măsurile stabilite în context COVID 19, iar 110 persoane nu au respectat măsurile de protecție sanitară. Totodată, a fost întreruptă o petrecere privată.

Tot în Capitală au fost aplicate 143 de sancțiuni contravenționale în valoare de 139.800 lei, din care:

  • 122 de sancțiuni, în valoare de 76.800 lei fiind aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea măsurile de protecție stabilite în context Covid – 19;
  • 21  de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea de către agenții economici a măsurilor stabilite în context Covid – 19, în valoare de 63.000 de lei

La nivel național s-a acționat cu 5.423 lucrători MAI, din care: 4.068 polițiști, 1.281 jandarmi și 74 pentru situații de urgență, sprijiniți de 869 de polițiști locali.

Au fost executate 870 de acțiuni punctuale, fiind verificați 869 de operatori economici ( 182 baruri, 23 de cluburi, 188 de terase, 238 de restaurante, 54 de fast–food-uri și 24 de pârtii de schi ), dintre care 75 de operatori economici au fost identificați că nu respectă măsurile stabilite în context COVID 19,  iar 2.377 de persoane nu au respectat măsurile de protecție sanitară. Au fost întrerupte și 5 petreceri private.

Au fost aplicate 2.506 sancțiuni contravenționale în valoare de 551.451 de lei, din care:

  • 2.428 de sancțiuni în valoare de 409.951 lei fiind aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea măsurile de protecție stabilite în context Covid- 19;
  • 78 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea de către agenții economici a măsurilor stabilite în context Covid- 19, în valoare de 141.500 lei

Au fost întocmite 6 dosare penale, în care sunt cercetate 6 persoane (5 la art. 352 CP – zădărnicirea combaterii bolilor).

Iată ce au găsit polițiștii concret:

În București, pe str. Codrului, mai multe persoane petreceau cu muzica tare. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că se desfășura o petrecere, cu ocazia zilei de naștere. Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, precum și 1 sancțiune prevăzută de Legea 61/1991 organizatorului, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, în valoare totală de 22.500 lei.

În Alba, într-o sala de evenimente s-a organziat un majorat, la care au fost identificate 22 de persoane. Față de organizatorul evenimentului s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 500 de lei, fiind sancționate și 5 persoane fizice și legitimate alte 16 persoane față de care urmează a se lua măsura sancționării conform Legii 55/2020.

În Constanța, în incinta unui restaurantului au fost identificate 5 persoane, care la observarea organelor de poliție s-au ridicat și au părăsit restaurantul. Împotriva societății mai sus menționate a fost luată măsura sancționării contravenționale cu suma de 5.000 lei, conform Legii 55/2020.

Tot în Constanța, s-a constatat că pe terasa unui restaurant din municipiu se aflau mai multe persoane așezate la mese, terasa restaurantului în cauză fiind împrejmuită cu pereți și cu acoperiș retractabili, care se aflau în poziția închis. Cu această ocazie, s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 55/2020 cu amendă în cuantum de 2.000 lei.

În Ialomița, polițiștii Poliței Orașului Țăndărei s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat organizat în curtea unui imobil, eveniment care a fost distribuit și pe rețelele de socializare. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că are loc un eveniment privat în spațiu deschis, la care au participat 9 membri ai familiei. Participanții au fost sancționați contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 6.000 lei.   

În Timiș, Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au organizat o acțiune în proximitatea pensiunii „Kubiq Residence”, situată în localitatea Giarmata, în urma unor informații referitoare la organizarea de petreceri private pe timp de noapte în interiorul acestei locații. Organizatorul evenimentului și ceilalți 14 participanți la eveniment au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 13.750 lei, conform Legii 55/2020.