Responsabil american: Numeroşi soldaţi ruşi s-au retras în Rusia

SUA estimează că Rusia a părăsit în mare parte zonele pe care le ocupase în regiunea Harkov (nord-est), iar mulţi soldaţi ruşi, care se repliaseră în faţa înaintării trupelor ucrainene, au trecut graniţa revenind în Rusia, a declarat luni un înalt oficial militar american, citat de Reuters.

„Pe ansamblu, estimăm că ucrainenii fac progrese în timp ce luptă pentru eliberarea şi recuperarea teritoriilor în sud şi est”, a declarat responsabilul american, sub rezerva anonimatului.

„În împrejurimile Harkovului, credem că forţele ruse au renunţat în mare măsură la câştigurile lor (teritoriale) şi s-au retras în nord şi est”, a spus acelaşi oficial.

„Mulţi dintre aceşti soldaţi au trecut graniţa în Rusia” în timpul retragerii lor, a adăugat el, fără să indice vreun număr.

Retragerea precipitată a forţelor ruse din regiunea Harkov, inclusiv abandonarea nodurilor feroviare strategice Kupiansk şi Izium, reprezintă cel mai grav eşec al Moscovei după ofensiva eşuată împotriva Kievului în martie, citează Agerpres.

 » sursa: www.replicaonline.ro