Regimul de la Minsk retrage acreditarea mai multor jurnalişti străini

Autorităţile din Belarus au retras sâmbătă acreditarea mai multor jurnalişti ai unor agenții de presă străine. Acest lucru se întâmplă cu o zi înainte de o nouă mare manifestaţie pregătită de opoziţie, care contestă rezultatele alegerilor prezidenţiale de la 9 august, transmite agenţia France Presse, care se numără printre instituţiile de presă vizate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al diplomaţiei belaruse, Anatoli Glaz, decizia a fost luată pe baza unei recomandări a Comisiei interministeriale de luptă împotriva extremismului şi terorismului.

El nu a precizat câţi jurnalişti sunt vizaţi de această măsură, însă media străine, între care BBC şi Radio Liberty, au informat despre retragerea acreditării în cazul mai multor jurnalişti ai lor.

„Ministerul Afacerilor Externe belarus m-a sunat şi m-a informat despre anularea acreditării mele şi a acreditării uneia dintre colegele mele în calitate de corespondenţi ai BBC. Mi-au cerut să îmi predau legitimaţia”, a spus pentru AFP jurnalista Tatiana Melniciuc.