Răzvan Ionescu: DOREL


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Acum
trei săptămâni, în urma mârlăniei
de a-l întrerupe pe Arhiepiscopul Tomisului
din
slujba prilejuită de Ziua Marinei propuneam cu timiditate celor
responsabili un exercițiu pe durata a un an. Să fie atenți la
soarta marinarilor trimiși în misiune în următoarea perioadă și
la evenimentele din familiile gureșilor domni Goe de la Malul Mării
Negre și nu numai.

Conform
ultimelor știri „o
navă militară a lovit mina
(aflată în derivă în zona
Portului Constanța) pe care trebuia să o neutralizeze, iar
motoarele au fost avariate. La bord se aflau 75 de militari, dar nu
s-au înregistrat victime. Vasul nu se mai poate deplasa și așteaptă
ajutor pentru a fi remorcat, în condițiile în care pe mare este
furtună. De asemenea, din primele informații se pare că nava
începuse să ia apă la pupa, iar echipajul a procedat la acoperirea
găurii de apă, flotabilitatea nefiind afectată”.

Cine urmează?

Cum cine urmează?! Dulapul țanțoș de la Cotroceni care
a transmis „sincere condoleanțe la trecerea în neființă a
Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a”. Neființă înseamnă nimic. De aici se naște următoarea întrebare:

De nouă ani, insul de la Cotroceni a demonstrat cu vârf
și îndesat că este un nimic. Așadar, când va fi să fie să o
urmeze pe Regina Angliei, conform logicii sale el va trece în
neființă. Adică în nimic. Despre cum poate un nimic să treacă
într-un alt nimic, asta nu mai un profesor de fizică ne va lămuri.
La vremea cuvenită.

În inima Moldovei un năuc cu părul alb vâlvoi ne ceartă
că îngenunchem la rugăciune de parcă ar fi interzise
îngenuncherile ca și molitvele Sfântului Vasile după ideea altui
năuc vâlvoi de alb din București.

Dorel pe mare, Dorel la Cotroceni și Dorel al rugăciunilor
de-a-npicioarelea. Mare ți-e grădina ta Doamne!

Proletari din toate țările treziți-vă!

Notă: O simplă coincidență face ca afrontul la adresa
cuvântului lui Dumnezeu prin întreruperea slujbei susținută de
IPS Teodosie să fi avut loc la Adormirea Maicii Domnului iar
accidentul cu mina ucraineană la sărbătoarea Nașterii Maicii
Domnului. Să luăm aminte.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro