Rafila ne amenință: Începe al treilea val al pandemiei. Cât mai mulți români trebuie să se vaccineze

Alexandru Rafila:”Imunizarea pe cale naturală la coronavirus va dura circa 15 ani in lipsa unui vaccin anti-Covid” | Stirea de Iasi

Alexandru Rafila a discutat despre scenariile prezentate de către Institutul Național de Sănătate Publică, potrivit cărora ne apropiem de un al treilea val de pandemie, în condițiile în care numărul infectărilor crește cu 4% pe zi. Potrivit estimărilor, România ar putea ajunge la 9.000 de cazuri pe zi până la mijlocul lunii martie.

„În primul rând, cele trei scenarii de la INSP simulează un trend similar de creștere cu cel înregistrat în ultimele 2 săptămâni și atunci vom ajunge la o cifră nu foarte mare de cazuri noi, la 20 martie sau o situație extremă, precum cea prezentată, la peste 8.000 de cazuri. Personal cred că vom fi undeva între varianta medie, cea cu 4.500 de cazuri și situația din acest moment, undeva în jur de 3.000 de cazuri, în medie, înregistrate zilnic”, a declarat Rafila.

Totodată, reprezentantul României la OMS a precizat că evoluția situației depinde de numărul persoanelor care se vaccinează împotriva COVID-19. Cu cât mai multe persoane, cu atât mai bine.

„Noi suntem într-o competiție, între viteza cu care vaccinăm și potențiala creștere a numărului de cazuri. Practic este un sistem invers proporțional, cu cât reușim să vaccinăm mai repede cu atât creșterea va fi mai redusă și lucrul acesta nu depinde doar de noi, depinde și de cantitatea de vaccin care va ajunge în România și dacă să zicem este o anumită penurie de vaccinuri și nu reușim să vaccinăm mai mult de 35.000 de persoane pe zi, cu siguranță luna în luna aprilie va fi o cu totul și cu totul altă situație pentru că mai multe milioane de doze vor sosi în România în fiecare din aceste luni”, a explicat Rafila.