Prințul Charles a revenit după o pauză de trei ani la domeniul său din Valea Zălanului. Cum a fost întâmpinat de localnici

Prințul Charles a ajuns joi la domeniul său din județul Covasna, după ce miercuri s-a aflat la București. S-a revăzut cu localnicii și a făcut o drumeție de trei ore în jurul Văii Zălanului. Moștenitorul Coroanei britanice recunoaște că i-a fost dor de aceste meleaguri, pe care nu le-a vizitat în perioada pandemiei. Sătenii l-au întâmpinat cu bucurie pe Principele de Wales, un adevărat ambasador al turismului rural din România.

– Cum este să fiți înapoi în România după 3 ani? a fost întrebat prințul Charles de jurnaliști.

– Este minunat, mulțumesc foarte mult. Mi-a fost dor în acești trei ani, deci este o recompensă bună să pot veni înapoi și să vă văd pe voi toți.

– Și noi suntem foarte fericiți să vă vedem, de aceea vă urmăm.

– Sunteți foarte drăguți, sunteți foarte drăguți.

Prințul Charles și-a început ziua cu o plimbare. Moștenitorul Coroanei britanice iubește să-și petreacă timpul în natură, iar una dintre cele mai mari pasiuni ale sale este admiratul păsărilor.

La ora 17:30, după o drumeție de aproximativ trei ore în jurul Văii Zălanului, Prințul Charles, însoțit de contele Kalnoky, s-a întors acasă.

– Cum a fost plimbarea de astăzi? au vrut să știe jurnaliștii.

– Foarte frumoasă, am avut timp frumos, a răspuns contele Kalnoky. E foarte încântat că a revenit în țară. Fiecare clipă contează aici, a spus contele despre prințul Charles.

– Pentru dvs ce înseamnă venirea lui aici?

– Pentru noi e o revenire la normalitate, a spus contele Kalnoky.

Puține locuri se bucură de pitorescul locului din Valea Zălanului din Covasna. Aici sunt zeci de locuitori care au păstrat tradițiile de sute de ani.

 » sursa: www.digi24.ro

%d blogeri au apreciat: