Primul zbor turistic în spațiu al companiei Blue Origin va fi pe 20 iulie

Blue Origin, compania aerospațială a miliardarului Jeff Bezos, a declarat miercuri că va trimite pentru prima dată oameni în spațiu pe 20 iulie pentru câteva minute, la bordul navei spațiale New Shepard, un moment de reper într-o competiție de a introduce călătoriile spațiale private, relatează Reuters.

Blue Origin a mai spus că va oferi un loc la bordul navei New Shepard câștigătorului unei licitații online de cinci săptămâni, iar suma va fi donată fundației firmei spațiale.

Combo-ul rachetă şi capsulă denumit New Shepard conceput de Blue Origin este realizat pentru a transporta în mod autonom şase pasageri la o altitudine de peste 100 de kilometri deasupra Pământului, în spaţiul suborbital, suficient de sus pentru ca persoanele de la bord să experimenteze câteva minute de imponderabilitate şi să poată vedea curbura planetei înainte de revenirea pe suprafaţa terestră a capsulei presurizate, cu ajutorul paraşutelor.

Capsula are şase ferestre de observare despre care Blue Origin a precizat că sunt de aproape trei ori mai înalte decât cele de la un avion Boeing 747.

„Priveliștea va fi spectaculoasă”, a declarat Ariane Cornell, directorul vânzărilor astronauților Blue Origin, într-un briefing media.

După primul său zbor din iulie, Cornell a declarat că Blue Origin va avea „încă câteva” zboruri cu echipaj înainte de sfârșitul anului. Ea a refuzat să dezvăluie detalii despre prețul biletului, care a fost un secret atent păzit în interiorul companiei de ani de zile.

Reuters a relatat în 2018 că Blue Origin avea în intenţie să solicite pasagerilor cel puţin 200.000 de dolari americani pentru o astfel de călătorie, pe baza anumitor factori, inclusiv o evaluare a proiectului similar al rivalei Virgin Galactic Holdings Inc a miliardarului Richard Branson, însă este posibil ca planurile să se fi modificat între timp.

 » sursa: hotnews.ro