PNL se pregătește de ocuparea ultimei redute: Avocatul Poporului

Distribuie acest articol!


    PNL se pregătește de ocuparea ultimei redute: Avocatul Poporului. Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor reuni, marţi, 25 mai, pentru a dezbate rapoartele privind activitatea Avocatului Poporului pe anii 2019 şi 2020.

    Potrivit Agerpres, ședinţa este programată să înceapă la ora 14:00.

    Pe 18 mai, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat că obiectivul coaliţiei de guvernare este alegerea unui nou Avocat al Poporului până la finalul sesiunii parlamentare. El a precizat, însă, că, în cadrul coaliţiei, nu s-a luat încă o decizie în privinţa candidatului pentru această demnitate.

    „Întâi trebuie să finalizăm procedura de demitere a Avocatului Poporului. (…) Nu am luat încă o decizie şi noi avem propunerea noastră în cadrul coaliţiei. Vedem dacă USR PLUS vine cu o propunere, vom decide. Am decis ieri în coaliţie să solicităm reprezentanţilor noştri în Comisiile juridice să finalizeze raportul, astfel încât, la prima reuniune a plenului, să putem să dezbatem acest punct”, a explicat Orban.


    Distribuie acest articol!